8.500 de militari americani ar putea fi trimiși în Europa de Est dacă Ucraina va fi invadată

8.500 de militari americani ar pute fi trimiși în Europa de Est

(Sursa foto: Google)

Aproape 8.500 de militari americani au fost puși în stare de alertă în cazul în care va fi nevoie să fie transferați în Europa de Est, ținând cont de faptul că trupele rusești sunt comasate la graniița cu Ucraina.

Secretarul Apărării din SUA Lloyd Austin a emis ordinele de pregătire pentru detașare la comanda președintelui Joe Biden. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby susține că nu a fost luată o decizie în ceea ce privește detașarea trupelor.

CNN a relatat că administrația Biden se afla în ultimele pregătiri pentru identificarea unităților militare pe care dorește să le trimită în Europa de Est, conform unor surse oficiale americane din Apărare.

Citeste si: Atac armat la o universitate din Germania. Atacatorul a murit

Întărirea trupelor americane

Președintele american s-a consultat cu oficiali militari de rang înalt pentru a găsi soluții pentru întărirea trupelor americane în regiunea Baltică și în Europa de Est, în cadrul unei ședințe care a avut loc sâmbătă la Camp David, potrivit unui oficial de rang înalt, citat de CNN. 

Joe Biden are în desfășurare o „videoconferință securizată”cu mai mulți lideri europeni, luni. începând de la ora 22:00, ora României pentru a discuta situația din Ucraina, transmite Casa Albă.

Președintele SUA urmează să discute în Situation Room” cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, premierul italian, Mario Draghi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele polonez Andrzej Duda şi premierul britanic, Boris Johnson, în timp ce lucrurile devin tot mai alarmiste legat de posibilitatea unui atac iminent din partea Rusiei.

Citeste si: Rusia cere retragerea trupelor NATO din România

Suplimentarea forțelor în Europa de Est

NATO a anunțat luni că va suplimenta forțele în Europa de Est, ounând la dispoziție mai multe nave și avioane de luptă. Anunțul vine în urma refuzului Rusiei de a renunța la activitățile de amenințare din apropierea granițelor Ucrainei.

SUA, Marea Britanie și Australia au început să retragă personalul din ambasadele din Ucraina.

Marea Britanie a anunțat luni decizia de a retrage o parte a personalului de la ambasada din Kiev și, totodată, de a emite o recomandare pentru cetățenii britanici să nu călătorească în Ucraina, în special în zonele tensionate din sud-est, notează Digi 24.

Decizia Londrei vine după anunțul asemănător al Departamentului american de Stat care, le-a recomandat cetățenilor americani din Ucraina să părăsească țara. 

În același timp, Uniunea Europeană, prin intermediul diplomatului Josep Borrell este de părere că situația nu trebuie „dramatizată”, iar momentan nu va lua nicio decizie până când nu va primi mai

multe informații de la partenerii americani.

Citeste si: Ultima șansă pentru evitarea unui conflict la Marea Neagră. Discuții aprinse între NATO și Rusia


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri