VIDEO-UPDATE: A fost activat Planul roșu de intervenție în Gorj: trei muncitori au murit după ce mașina care-i transporta în cariera de cărbune s-a răsturnat

Complex Energetic Oltenia

O tanchetă cu muncitori s-a răsturnat în cariera de cărbune a Complexului Energetic Oltenia. Până în acest moment au fost raportate trei decese, iar alte șapte persoane sunt rănite.

UPDATE:  Două dintre victimele accidentului din Gorj sunt aduse cu elicopterele Craiova, respectiv Caransebeș, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.  

La fața locului intervin trei echipaje SMURD, două echipaje pentru descarcerare, o autospecială  transport victime multiple, opt ambulanțe SAJ, două elicoptere SMURD din cadrul punctelor aeromedicale Craiova si Gorj.

UPDATE:  ”Un vehicul care transporta muncitori s-a răsturnat în cariera Jilţ Sud. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a fost activat Planul Roşu de Intervenţie  la nivelul judeţului Gorj”, a precizat ISU Gorj. 

”Zona fiind neaccesibilă cu autospecialele de intervenţie, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilţ Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenţie”, precizează IGSU.

În accident au fost implicate 25 de persoane.

A fost activat Planul roșu de intervenție după ce o tanchetă care transporta muncitori s-a răsturnat.

O tanchetă cu muncitori s-a răsturnat într-o carieră de cărbune

Salvatorii intervin în aceste momente într-o carieră de cărbune a Complexului Energetic Oltenia.

Citește și: Prietena lui Alex, tânărul care a murit după ce s-a izbit de sensul giratoriu din Sebeș, rupe tăcerea. Sinucidere, teribilism sau epilepsie?

Din primele informații, mai mulți mineri care se deplasau spre cariera de cărbune de la Jilț Sud sunt în stare gravă.

A fost activat Planul roșu de intervenție

La fala locului intervin în aceste clipe mai multe echipe aparținând ISU Gorj și SAJ Gorj, numărul răniților fiind unul destul de mare.

Citește și: Un bărbat care a vrut să se răzbune pe fosta iubită, i-a scris injurii pe peretele blocului. Individul va trebui să zugrăvească peretele

Minerii erau transportați cu o tanchetă, dar nu se știe încă numărul exact al acestora.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri