Alex Ligertwood, cântăreț și chitarist scoțian, a murit la vârsta de 79 de ani.
Lumea muzicii este în doliu după ce cântărețul și chitaristul scoțian Alex Ligertwood s-a stins din viață.
Citește și: Beatrice a murit la 16 ani, când încerca să filmeze un videoclip pentru rețelele sociale. Filmul tragediei din Germania, din care românca nu a mai putut fi salvată
A murit Alex Ligertwood
Anunțul tragic al morții sale a fost făcut de soția sa, Shawn Brogan.
Alex Ligertwood a murit la vârsta de 79 de ani. Soția regretatului artist a mai dezvăluit că Alex
"a murit liniştit în somn", lângă cățelușul său, la două săptămâni după ultimul său concert.
" Cu mare tristețe și durere în inimă, anunț trecerea în neființă a dragului meu Alex Ligertwood, soțul meu de 25 de ani, ne cunoșteam de 36 de ani.
Alex a trecut în neființă ieri în somn, alături de cățelușul său Bobo. Alex a fost iubit de atât de mulți. Dacă l-ați cunoscut, l-ați iubit. A impresionat atât de mulți cu vocea sa extraordinară. Era numai suflet și inimă. Lucrul lui preferat în viață era să facă muzică, să cânte și să împărtășească darul său cu noi. A susținut ultimul său spectacol acum doar două săptămâni. Sunt recunoscătoare pentru asta.
A făcut-o în felul lui, în termenii lui, până la sfârșit. Te voi iubi mereu, dulcele meu Alex. Odihnește-te în pace. Înalță-te și cântă alături de îngeri, dragostea mea. Te rog să mă ții pe mine și familia lui, Lynn și Stewart Locke, Alex, Jenny, Kali, Merci și Marilo în rugăciunile tale", a declarat Shawn Brogan într-un mesaj postat pe Facebook, în seara zilei de 3 mai.
Alex Ligertwood a petrecut peste șase decenii din viață pe scenă. Acesta s-a făcut remarcat prin talentul său, fiind cântăreț, chitarist și basist.
Citește și: Ei sunt iubiții găsiți morți într-un canal secat, în Italia. Alexandru și Sarah mergeau spre casă, când au intrat cu scuterul într-un parapet
Artistul a cântat în mai multe formații, dar numele său rămâne asociat cu trupa Santana, fondată în 1966 de chitaristul Carlos Santana. Alex Ligertwood a fost solistul acestei trupe timp de aproximativ 15 ani, între 1979 şi 1994.
Alături de Santana, Alex a lansat mai multe albume cunoscute la nivel global, precum "Marathon" (1979), "Zebop!", în 1981, şi "Sacred Fire: Live in South America", lansat în 1993.
"A fost unul dintre cei mai buni cântăreţi de pe planetă şi ne va lipsi nespus de mult. Mulţumim, Alex, pentru tot", a declarat trupa într-un comunicat publicat pe reţelele sociale, în memoria lui Alex Ligertwood.