Mircea Coșea
Mircea Coșea, fost viceprim-ministru și profesor de economie, a murit la vârsta de 83 de ani, pe 18 decembrie.
Mircea Coșea s-a stins din viață joi, 18 decembrie. În vârstă de 83 de ani, acesta rămâne în amintirea tuturor drept una dintre cele mai puternice voci din economia românească în ultimii 30 de ani, Mircea Coșea contribuind la punerea bazelor economiei de piață, inclusiv prin participarea la crearea pieței de capital, într-o perioadă în care regulile economiei moderne erau abia la început în România.
A murit Mircea Coșea
Mircea Coșea a avut o carieră impresionantă în economie. A fost profesor universitar la Academia de Studii Economice din București din anul 1995, a publicat manuale de economie, volume de studii economice și numeroase articole în publicații din România și din străinătate. În plan administrativ și politic, Mircea Coșea a fost prim-vice prim-ministru, deputat, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială și președinte al Institutului Național de Administrație.
Cariera politică a lui Mircea Coșea a început în 1990, când a intrat în PDSR, unde a fost membru până în 1997. În acel an a fondat partidul APR, alături de Theodor Meleșcanu și Iosif Boda, care a fuzionat cu PNL în 2002.
În ultimii ani de viață, Mircea Coșea și-a continuat activitatea profesională ca analist economic și profesor universitar. Anunțul tragic al morții sale a fost făcut de Realitatea TV și preluat de DC News, unde era colaborator.
„O mare pierdere. Mircea Coșea a fost mulți ani editorialistul DC News și DC Business. Un analist excepțional cu o modestie de care doar oamenii foarte inteligenți pot da dovadă. Vorbeam des, îmi analiza intervențiile publice și, ori de câte ori scria un editorial, primeam un mesaj de tipul „Dacă vi se pare de interes...”.
Mereu era de interes. Întotdeauna a pus punctul pe i, întotdeauna răspundea la telefon și ne lămurea când îl rugam. Ultimul mesaj, de acum câteva zile: „...Acum sunt bine și back in business”.
A scris un editorial excepțional despre implicațiile politicii externe în economia României. Ca de obicei, în încheierea mesajului, avea un cuvânt de laudă: „Vă doresc să fiți mulțumită cu ce faceți. Sunteți un economist chirurg. Operați extrem de precis, fără milă, dar cu respect pentru viața economiei. Sărut mâna!”
Domnule profesor Coșea, lumea este mult mai săracă acum, iar breasla analiștilor economici a pierdut un stâlp. O să ne fie greu să nu vă mai sunăm zilnic. Drum lin!”, a spus Elena Cristian, analist DC Business, potrivit dcnews.ro.