Abuz sexual asupra unui minor. Vinovatul un cofondator al unui festival de film

Sterling Van Wagenen, regizor şi cofondator al festivalului de film Sundance a pledat vinovat la începutul acestui an pentru două capete de acuzare într-un caz de abuz sexual asupra unui copil.

Author: Redactia Stirile Kanal D miercuri 03 iulie 2019 , 13:37

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

El a fost condamnat marţi la 6 ani de închisoare, potrivit news.ro.

Producător al filmului „The Trip to Bountiful” (1985), cu Geraldine Page în rol principal, care a fost premiată cu Oscar, Van Wagenen a cofondat festivalul din Utah împreună cu Robert Redford şi a fost directorul executiv fondator al Sundance Institute, funcţie la care a renunţat în urmă cu două decenii.

 

Citeste si: Surse: Bărbatul bănuit de uciderea micuței Estera a fost reținut

Marţi, judecătorul Robert Griffin şi-a exprimat speranţa că bărbatul în vârstă de 72 de ani va fi ţinut în închisoare de Comisia de eliberare condiţionată mai mult decât perioada minimă, scrie The Hollywood Reporter.

Victima lui a fost o fată, căreia judecătorul i-a spus că este „o tânără curajoasă”, iar procurorii au susţinut că Van Wagenen a abuzat-o în 2013 şi 2015.

Van Wagenen a refuzat să îşi ceară iertare când s-a adresat victimei şi familiei ei. „Este clar că orice fel de scuză este fără sens în acest moment, aşa că nici nu încerc.

Vreau ca toţi să ştiţi că resimt consecinţele faptelor mele”.

 

Citeste si: Medicii din Sudan susţin că peste 70 de persoane au fost violate în atacul forţelor guvernului militar asupra protestatarilor

El a pledat vinovat ca parte a unei înţelegeri.

 

Van Wagenen a lucrat ca instructor de film la University of Utah, de unde a demisionat în februarie, şi Brigham Young University şi ca regizor şi producător pentru The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints (Biserica mormonă).

 

Citeste si: VIDEO| Suspectul în cazul fetiței violate și ucise în urmă cu un an în Baia Mare a fost arestat

La începutul acestui an, un bărbat l-a acuzat de molestare pe când era minor, în 1993. Nu a fost depusă o plângere în acest caz.

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si