Accident cu 4 mașini la Feldioara: ”Total pasageri 7, cinci adulţi şi doi copii. Persoanele sunt evaluate de echipajele SMURD, traficul fiind blocat pe ambele sensuri”, a precizat ISU Brașov.
Un accident rutier s-a produs, vineri dimineaţă, 13 august, pe DN 13, în zona localităţii Feldioara, judeţul Braşov, în acesta fiind implicate patru autoturisme și şapte persoane, dintre care doi copii. Traficul în zona accidentului este complet blocat.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 13, la kilometrul 19+200, la ieșirea din localitatea Feldioara către Rotbav, județul Brașov. În accidentul rutier, au fost implicate 4 autoturisme.
Citeste si: Accident rutier în care este implicată o mașină de Poliție. A lovit un autocamion care circula regulamentar
Trafic blocat pe DN 13
"În urma impactului au rezultat 3 victime, la prima vedere rănite ușor. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, autovehiculele fiind dirijate pe ruta ocolitoare DJ 103E Arini- Hăghig. Se estimează reluarea circulației în condiții normale în 45-60 de minute", a informat Centrul Infotrafic în jurul orei 7,30.
ISU Brașov: O femeie de 70 de ani, la spital
”La ora 06.35 ISU Brasov a fost anuntat prin SNAUU 112 de producerea unui accident rutier cu patru autoturisme implicate, la iesire din Feldioara, pe DN 13”, a transmis, vineri, ISU Braşov. Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje.
”Total pasageri 7, cinci adulţi şi doi copii. Persoanele sunt evaluate de echipajele SMURD, traficul fiind blocat pe ambele sensuri”, a precizat ISU Brașov.
După evaluarea medicală, o femeie de 70 de ani a fost transportată la spital.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.