ADMITERE 2019. Peste 18.400 de locuri, oferite de Universitatea Bucureşti

ADMITERE 2019. Universitatea din Bucureşti a început, luni, înscrierile pentru admiterea în cele 19 facultăţi, în sesiunea din iulie fiind puse la dispoziţie peste 18.400 de locuri. Dintre acestea, la buget sunt disponibile 4.350 de locuri la nivelul licenţă şi 2.950 la nivel master.

Author: R.B. luni 08 iulie 2019 , 20:22

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

ADMITERE 2019. Sesiunea de admitere la Universitatea din Bucureşti, pentru ciclurile de licenţă şi master, a început luni şi se va desfăşura până în 30 iulie, la cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti, anunţă reprezentanţii instituţiei.

Pentru admiterea la studii universitare de licenţă, Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţia candidaţilor peste 10.500

de locuri, dintre care 4.350 de locuri la buget şi alte aproape 6.200 de locuri la taxă.

Citeste si: BACALAUREAT 2019. Elevă care nu a luat BAC-ul: „Urmatorul an scolar pun gene, coafez, tund!”

ADMITERE 2019. Pentru studii de master, Universitatea din Bucureşti scoate la concurs peste 7.900 de locuri, dintre care 2.950 de locuri la buget şi alte peste 4.900 de locuri la taxă.

Reprezentanţii universităţii precizează că fiecare facultate a decis care este forma de concurs care stă la baza admiterii. Astfel, unele au optat pentru admitere pe bază de examen, alte pentru admitere pe baza mediei de bacalaureat şi eseu motivaţional, altele pentru admitere pe baza unei formule mixte şi restul pentru admitere pe baza mediei

de la bacalaureat.

ADMITERE 2019. Pentru candidaţii la admiterea din acest an, Universitatea din Bucureşti oferă facilităţi precum achitarea online a taxei de înscriere, cazare gratuită în căminele proprii, dar şi acces gratuit în spaţiul Grădinii Botanice "Dimitrie Brândză”.

Citeste si: Bacalaureat 2019. Povestea elevei din Gorj care a luat 10 pe linie la Bacalaureat după ce a făcut naveta patru ani de liceu

Absolvenţii de liceu pot achita taxa de înscriere online, care completează modalităţile tradiţionale de plată: prin numerar, la casieriile facultăţilor Universităţii din Bucureşti sau prin ordin de plată. Cei care optează pentru achitarea online a taxei de înscriere vor include în dosarul de înscriere, alături de celelalte acte necesare, dovada confirmării plăţii, primită pe e-mail.

ADMITERE 2019. Înscrierea la admitere se face la sediile facultăţilor Universităţii din Bucureşti, dar şi online la facultăţile de Drept, Filosofie, Matematică şi Informatică şi Ştiinţe Politice, pe site-urile acestora.

Citeste si: Bacalaureat 2019. Primele rezultate ale examenului de BAC au fost afişate: 177 de medii de 10

Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea Bucureşti oferă cazare gratuită candidaţilor în perioada admiterii, în căminul Grozăveşti B, în limita locurilor disponibile, pentru trei nopţi. Cazarea va fi posibilă, atât pentru candidat, cât şi pentru însoţitorul acestuia, în baza prezentării, la administraţia căminului, a legitimaţiei de concurs şi a actului de identitate.

ADMITERE 2019. Ultimele rezultate ale examenelor de admitere se vor afişa în 31 iulie.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si