Adolf Hitler de culoare a câștigat alegerile. "Nu vreau să cuceresc regiunea"

Adolf Hitler Uunona, un politician de culoare dintr-o fostă colonie germană de pe continentul african, a câștigat alegerile într-un district din Namibia, informează Daily Mail.

Un politician care poartă numele lui Adolf Hitler a câștigat alegerile dintr-un district din Namibia- dar spune că nu are planuri de dominație mondială, transmite Daily Mail. Adolf Hitler Uunona a fost ales cu 85% din voturi în fosta colonie germană, unde o serie de străzi, locuri și oameni poartă încă nume germane.

După ce și-a câștigat locul pe listele partidului SWAPO, aflat la guvernare și care a condus Namibia de la câștigarea independenței față de Africa de Sud în 1990- politicianul a declarat pentru publicația germană Bild că nu are „nimic de-a face cu ideologia nazistă".

Citeste si: BNR lansează luni o nouă monedă. Cum arată moneda cu valoare de 10 lei

Adolf Hitler din Namibia: „În copilărie, credeam că e un nume normal" 

"Tatăl meu m-a numit după acest om. Probabil că nu a înțeles ce a reprezentat Adolf Hitler”, a spus politicianul de culoare. „În copilărie, îl vedeam ca pe un nume normal. Doar în adolescență am înțeles că acest om a vrut să cucerească întreaga lume", a mai spus Hitler Uunona.

"Soția mea îmi spune Adolf"

Politicianul a spus că soția lui îl numește Adolf, adăugând că de obicei oamenii îi spun Adolf Uunona, dar că ar fi „prea târziu” să-și schimbe numele oficial și să renunțe la odiosul Hitler.

Citeste si: N-ai vrea să mergi vreodată acolo! Top 10 cele mai sărace țări din lume

„Faptul că am acest nume nu înseamnă că vreau să cuceresc Oshana”, a spus el, referindu-se la regiunea în care a câștigat alegerile. „Nu înseamnă că mă străduiesc pentru dominația lumii”.

Adolf Hitler Uunona a câștigat 1.196 de voturi în alegerile recente față de 213 pentru adversarul său, oferindu-i un loc în consiliul regional.

Colonia germană din Africa

Odată cunoscută sub numele de Africa de Sud-Vest Germană, Namibia a fost o colonie germană din 1884, când imperiul a fost deposedat de teritoriile sale după primul război mondial.

Genocidul lui Hitler din timpul celui de-al doilea război mondial a umbrit cu mult atrocitățile germane din Namibia, dar presiunea pentru reparații morale a crescut în ultimii ani.

Soldații germani au sacrificat aproximativ 65.000 de locuitori din triburile Herero și 10.000 din tribul Nama într-o campanie sângeroasă pentru a suprima o revoltă locală dintre 1904 și 1908.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri