VIDEO - Ajutor de la Guvern pentru tinerii vulnerabili. O nouă categorie de români va putea beneficia de vouchere sociale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a anunțat că o nouă categorie de români va primi vouchere de la stat în valoare de 1.500 de lei. Este vorba de studenți cu burse sociale, care vor primi voucherele în valoare de 1.500 de lei pentru plata chiriei.
Mecanismul de acordare a voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile va fi schimbat astfel încât să fie extins și la studenți. Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de ajutorul de 1500 de lei începând cu anul universitar următor.
Ce a declarat Ministrul
Cei care ar urma să primească aceste vouchere sunt studenții care au burse sociale.
Ministrul Marcel Boloș a declarat ca le va fi subvenționată chiria celor care sunt din familii cu o stare materială precară, suma fiind cuprinsă între taxa pentru căminul studențesc și un anumit plafon pentru chirie.
Citește și: MAE: Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța
"Plaja aceasta a chiriilor o să fie de la taxa pentru căminul studențesc și până la un anumit plafon pentru chirie pe care să-l decontăm, în baza contractului de închiriere și în baza documentelor justificative pe care le prezintă.
Ideea este să avem ca grup țintă atât elevii, cât și studenții identificați din familiile cu o stare materială precară și să-i putem sprijini în activitățile educaționale.” , a declarat Marcel Boloș.
Citește și: O explozie a avut loc lângă ministrul turc al Sănătății în timp ce vizita o zonă afectată de cutremur
Potrivit Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), în anul universitar 2019-2020 erau 36.324 de studenți care aveau bursă socială.
Peste 400.000 de elevi au beneficiat de vouchere sociale în anul școlar 2022-2023
Categoriile care beneficiază de sprijin în valoare de 500 de lei:
– Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
– Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275
Peste 400.000 de elevi au beneficiat în anul școlar 2022-2023 de astfel de ajutoare, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Citește și: ALERTĂ- minor dispărut. Rotaru Ionuț-Petruț a plecat de acasă și nu s-a mai întors
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.