Un număr de 14 cazuri noi de de infectare cu COVID-19 cu tulpina britanică, au fost depistate în laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), în urmă cu câteva zile. Pacienții infectați cu noua tulpină sunt din Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava și Botoșani, conform Mediafax.
În cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au fost realizate, în ultima săptămână, secvențieri pentru un număr de 47 de probe, provenite de la pacienți depistați pozitivi cu Coronavirus în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava și Botoșani.
Noua tulpină a SARS Cov-2 se răspândește rapid în România, au fost depistate alte 14 cazuri de infectare
Din aceste probe, au fost depistate un număr de 14 noi cazuri de infectare cu noua tulpina B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea în Marea Britanie.
„Acestea sunt repartizate geografic astfel: 4 cazuri din județul Botoșani, 4 cazuri din județul Suceava, 4 cazuri din județul Timiș și câte unul din județele Caraș-Severin și Hunedoara. Precizăm că niciuna din celelalte 33 de probe secvențiate în această rundă, neasociate tulpinii britanice, nu prezintă mutațiile caracteristicile variantelor identificate recent ca provenind din Africa de Sud sau Brazilia”,
Creșterea considerabilă a numărului de cazuri noi de COVID-19 indică o răspândire accentuată a noii tulpini într-o mare parte din teritoriul României.
Citeste si: Ce spune Ministrul Educației după primele cazuri de COVID-19 din școli
Tulpina britanică s-a extins în mai multe județe din România
Conform sursei citate, noua varianta de coronavirus din Marea Britanie, B.1.1.7, caracterizată printr-o răspândire crescută, a fost identificată și în urma rundei anterioare de secvențieri efectuată la USV, pentru o probă provenită din județul Suceava dintr-un total de 20 de probe provenite din județele Cluj, Suceava și Dolj.
„ Creșterea semnificativă a numărului de cazuri noi identificate în această săptămână și distribuția geografică a acestora indică o răspândire accentuată a noii tulpini într-o mare parte din teritoriul României.
Citeste si: Noi doze de vaccin au sosit astăzi în România. Cine sunt următorii români vaccinați
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.