Andrei Cristea a fost fascinat de publicul de la Craiova: “Am avut impresia că sunt în altă țară!"
Craiova - CFR Cluj 2-0. Universitatea Craiova a învins, duminică seară, liderul CFR Cluj cu scorul de 2-0, iar Andrei Cristea a reușit să înscrie primul său gol la noua echipă, într-un meci oficial.

" Sunt foarte fericit, pentru gol, pentru evoluție și, mai ales, pentru victorie. Este o atmosferă deosebită, iar oltenii merită o astfel de victorie. Sper ca în acest an Craiova să fie o nucă tare și să se bată la titlu. Eu am venit să ajut echipa și Mister va decide când va apela la mine. Câștigăm meciuri și asta i se datorează și lui", a spus Andrei Cristea, conform digisport.ro, la finalul partidei.
Craiova- CFR Cluj, derby/ul din Liga 1, s-a jucat cu stadionul plin, iar Andrei Cristea s-a arătat impresionat de atmosfera din tribune. Mai mult, fostul golgheter al Ligii 1 a recunoscut că a avut emoții.
" Am trăit la maximum această partidă, am avut impresia că sunt în altă țară, e un stadion frumos, iar lumea este civilizată. Golul îl dedic acestor suporteri senzaționali", a mai spus Andrei Cristea.


