Raed Arafat le recomandă oamenilor să se testeze la primele semne de răceală sau gripă și să nu meargă în colectivitate.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, spune că în acest moment, autorităţile nu iau în calcul introducerea de noi restricţii pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Raed Arafat le recomandă oamenilor să se testeze în clipa în care au primele simptome de răceală şi să nu meargă la serviciu pentru că există posibilitatea de a-i infecta și pe ceilalți.
Citeste si: Diana Șoșoacă spune că a salvat doi turiști surprinși de avalanșă. "Din nou Arafat e depășit de situație"
Ce a spus Raed Arafat
„ Măsuri de restricţii, la acest moment, suplimentare, nu se discută de aşa ceva. Dar noi ne dorim chiar la acest moment ca lumea să respecte măsurile actuale, începând cu masca, care este de bază şi este minimul necesar pentru protecţie mai ales în spaţiile închise, dar şi în spaţiile deschie, având în vedere că varianta Omicron este extrem de contagioasă, continuând cu vaccinarea şi cu distanţarea şi cu toate celelalte aspecte”, a declarat Raed Arafat, miercuri după-amiază, după o vizită la Ploiești.
Recomandările lui Raed Arafat
Raed Arafat le recomandă persoanelor care au „orice simptom de răceală” să nu meargă în colectivitate la serviciu, să se testeze pentru că ar exista riscul de a-i infecta și pe ceilalți.
Citeste si: Noi măsuri împotriva valului 5 Covid. Restricțiile se aplică din 8 ianuarie
Declarația lui Raed Arafat cu privire la cazurile din secțiile de terapie intensivă
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, af irmă, miercuri, că 43 de pacienți se află la terapie intensivă în urma infectării cu Covid-19.
„Din fericire, până acum, impactul nu este unul major, care să necesite paturi suplimentare şi capacităţi suplimentare. (...)
Acesta mai precizează că numărul de paturi nu este folosit la capacitate maximă, doar că medicii rămân în continuare precauți cu privire la o posibilă creștere a numărului de persoane care să necesite îngrijire de specialitate.
„Cu cât creşte numărul cazurilor pozitive, există posibilitatea să crească şi numărul cazurilor din terapie intensivă în continuare. Până ieri am avut dublarea de la 8.000 la 16.000, astăzi suntem tot pe la 16.000. Dar astăzi am avut 43 de pacienţi noi internaţi la terapie intensivă, deci depinde; sunt zile în care avem doi pacienţi noi în terapie intensivă, sau unu, sunt zile în care avem 20 sau 30, dar astăzi am avut 43”, a mai adăugat Raed Arafat.
Citeste si: Raed Arafat, anunț despre restricțiile care vor fi luate după Sărbători
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.