Asigurare RCA mai ieftină, timp de trei ani, pentru o anumită categorie de șoferi

Şoferii disciplinaţi îşi vor putea păstra bonificaţia bonus-malus timp de trei ani de la încheierea ultimei poliţe de asigurare RCA.

O categorie de şoferi români se va putea bucura de asigurări RCA mai mici timp de trei ani, după ce mulţi conducători auto se plângeau de preţurile mari, potrivit Antena 3 CNN.

Ce este sistemul bonus-malus

Şoferii disciplinaţi îşi vor putea păstra bonificaţia bonus-malus timp de trei ani de la încheierea ultimei poliţe de asigurare RCA, chiar dacă îşi schimbă maşina, potrivit unei iniţiative legislative a senatorului USR Cristi Berea. Așadar, un șofer disciplinat și care conduce prudent poate beneficia de această măsură care va fi bine venită buzunarul lui. 

Citește și: Ce pedeapsă vor primi polițiștii care cereau mită șoferilor bogați?! Au fost prinși în flagrant în centrul Bucureștiului

"Sistemul bonus-malus este un mecanism prin care şoferii prudenţi şi disciplinaţi primesc o reducere de preţ pentru asigurarea RCA.

Raţiunea acordării acestui beneficiu nu are legătură cu autovehiculul deţinut, ci cu aptitudinile de a şofa şi cu prudenţa în trafic. Astfel, acesta nu ar trebui retras în momentul în care se schimbă vehiculul. Un şofer este disciplinat, atent şi precaut indiferent de maşina pe care o conduce, iar comportamentul responsabil trebuie încurajat şi răsplătit", a declarat Cristi Berea, potrivit  agerpres.ro.

Pe baza bonificaţiilor oferite prin acest mecanism, şoferii prudenţi vor putea beneficia astfel de preţuri mai mici la asigurarea RCA, timp de trei ani, susţine USR.

În prezent, bonificaţia obţinută de şoferi prin sistemul bonus-malus este anulată în momentul în care îşi schimbă autovehiculul.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri