1 din 3 | Indemnizatie crestere nepot 2020
2 din 3 | Indemnizatie crestere nepot 2020
3 din 3 | Indemnizatie crestere nepot 2020
Bunicii implicaţi în creşterea nepoţilor ar putea primi o indemnizaţie în valoare de 650 de lei.
Indemnizație creștere nepot 2020. Un act normativ iniţiat de parlamentarii PMP şi PNL, care vizează modificarea OUG 111/2010, a fost adoptat tacit de către Senat. În baza acestei legi, bunicii implicaţi în creşterea nepoţilor ar putea primi şi ei o indemnizaţie. Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.
Mai exact, pe perioada acordării stimulentului de inserție, oricare dintre bunici poate beneficia de o îndemnizație lunară pentru creșterea nepoatei/nepotului, dacă se află în relații de rudenie firească sau din adopție cu copilul pentru care se solicită îndemnizația și dacă are acordul părinților.
Citeste si: Alocații 2020. Ludovic Orban, anunț despre dublarea alocațiilor copiilor
Grupul de parlamentari PMP şi PNL care au iniţiat modificarea legii susţin, în expunerea de motive, că introducerea acestui beneficiu social va contribui la creșterea înclinației de a lucra a persoanelor îndreptățilte la primirea îndemnizației pentru creșterea copilului, scrie evz.ro.
Indemnizație creștere nepot 2020. Cum se poate obţine această indemnizaţie
Indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei se acordă pe bază de cerere a unuia dintre bunici, însoţită în mod obligatoriu de actele doveditoare privind calitatea solicitantului, relaţia acestuia cu nepotul/nepoata pentru care solicită dreptul şi acordul părinţilor.
Citeste si: Bani în plus pentru români. Ce este indemnizaţia de nepot şi în ce condiţii se acordă
Indemnizație creștere nepot 2020. Cererile se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, similar celorlalte beneficii sociale.
Citeste si: Alocații 2020. Ludovic Orban anunță că nu poate dubla alocațiile copiilor
Indemnizație creștere nepot 2020. Similar indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi stimulentului de inserţie, pentru indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei nu se datorează impozit şi nici contribuţiile sociale obligatorii.