Autoritățile au anunțat astăzi, bilanțul cazurilor de COVID-19 în România. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate încă 4.989 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS Cov-2. În acest interval au fost raportate 172 de decese.
”Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 993.613 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 890.528 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţ i. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.989 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, potrivit autorităţilor.
În prezent, la ATI sunt internaţi 1.495 de pacienţi, însă numărul este în creştere.
În ce județ din țară s-au înregistrat cele mai multe cazuri de infectare cu COVID-19?
Cele mai multe cazuri de COVID-199 au fost raportate în capitală, respectiv 865 de cazuri noi, iar trei judeţe au peste 200 de cazuri, și anume, Cluj- 351, Constanţa- 237 și Timiş- 205.
Cea mai mare incidenţă a cazurilor de COVID-19 a fost înregistrată în judeţul Ilfov- 8,58 la mia de locuitori, iar în București este de 6,51.
Până în prezent, 24.733 de persoane contaminate cu virusul COVID-19 au decedat.
De asemenea, ”În intervalul 07.04.2021 (10:00) – 08.04.2021 (10:00) au fost înregistrate 172 de decese (99 bărbaţi şi 73 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Citeste si: Carantina va fi prelungită cu 14 zile în mai multe comune din Ilfov. Ce va fi interzis de azi?
Numărul total actual de persoane internate cu COVID-19 este de 13.859, iar 1.495 sunt internate la ATI
Dintre decesele raportate, 155 dintre ele au fost la pacienţii care au prezentat și alte comorbidităţi, 9 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 8 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Până în prezent, la nivel naţional, au fost efectuate 6.907.828 de teste RT-PCR şi 683.537 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.278
Potrivit autorităților, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.982 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 595 la linia TELVERDE (0800 800 358).
Citeste si: Prima vaccinare împotriva COVID-19 în cabinetul unui medic de familie din România
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.