Varianta britanică a noului coronavirus, mai contagioasă, pare a fi legată de o mortalitate mai mare, a declarat, vineri, premierul Boris Johnson, citat de AFP.
"Acum pare că există dovezi că noua variantă, care a fost identificată pentru prima dată la Londra, şi în sud-estul Angliei, poate fi legată la un grad mai mare de mortalitate", a declarat Boris Johnson în cadrul unei conferinţe de presă în Downing Street.
"Impactul acestei noi variante afectează sistemul naţional medical care e sub presiune".
Citeste si: Femeie din Australia, depistată cu noua tulpină de COVID-19
Dovezile vin de la matematicieni care au analizat decesele la persoane care au contractat noua şi vechea variantă.
Sir Patrick Vallance, principalul consilier al Guvernului, a afirmat că încă nu este cert că noua tulpină este mai letală.
Două persoane din Bucureşti, diagnosticate cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie, cu transmisibilitate crescută
Au fost descoperite două cazuri în Bucureşti de infectare cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie.
Niciuna dintre cele două persoane nu a călătorit în afara ţării. Ministerul Sănătăţii recomandă Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) amânarea măsurilor de relaxare a restricţiilor, iar populaţiei să ceară testarea pentru COVID-19 la primele simptome ale bolii.
”Încă două cazuri cu tulpină SARS-CoV-2 în varianta B.1.1.7 descrisă în Marea Britanie, cu transmisibilitate crescută, au fost secvenţiate la INBI „Matei Balş”. Ambele cazuri sunt din Bucureşti. Nici una dintre cele două persoane nu a călătorit în afara ţării”, anunţă Ministerul Sănătăţii.
În ce stare se află cele două persoane infectate cu noua tulpină COVID
Pacienţii sunt în stare generală bună, se află izolaţi la domiciliu şi sunt supravegheaţi de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.
În prezent, şi alte teste de secvenţializare sunt în prelucrare în cadrul laboratorului INBI „Matei Balş”, cu rezultate în curs. Totodată, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să ceară testarea pentru COVID-19 la primele simptome ale bolii.
Având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu Campania naţională de vaccinare, măsurile de protecţie rămân la fel de importante: purtarea corectă a măştii de protecţie, evitarea zonelor aglomerate, distanţarea socială
Citeste si: Coronavirusul mutant din Africa de Sud îi îngrijorează pe medici. "Nu au dezvoltat anticorpii necesari"
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.