„Cadou” inedit pentru primarul din Târgu Mureș. Șase saci de gunoi au fost lăsați în fața primăriei

Primăria Târgu Mureș

Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan s-a trezit în fața primăriei cu șase saci de gunoi și mai multe fotografii cu deșeurile din oraș.

Gestul ar fi fost făcut de consilierul local Sergiu Claudiu Maior. Acesta a vrut să arate care este situația orașului din cauza faptului că gunoiul nu este ridicat.

Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan s-a trezit în fața primăriei cu șase saci de gunoi

„Am adus un cadou pe care l-am lăsat primarului şi preşedintelui Consiliului Judeţean pentru că ceea ce se întâmplă astăzi nu este altceva decât furt din banul cetăţeanului.

Am adus şase saci cu gunoi, pe care i-am pus în faţa Primăriei şi i-am înmânat, la şedinţa Consiliului Local, 6.000 de fotografii cu mormanele de gunoi din oraş”, a declarat, presei, Claudiu Maior.

Citește și: Un primar din Constanța a lovit o polițistă pentru că i-a oprit fiul în trafic

Consilierul a fost amendat de Poliția Locală, fiind a treia oară când recurge la acest gest.

Claudiu Maior este și cel ce a inițiat petiția online „Stop gunoaielor la Târgu Mureş – Vrem restituirea taxei de salubritate”.

Primarul din Târgu Mureș a venit cu explicații

„Am sancţionat operatorul de salubritate şi vom continua să monitorizăm modul de colectare al deşeurilor din oraş.

Citește și: VIDEO- Fostul viceprimar din Iași, ridicat din greșeală de mascați. Cum a fost posibil

Au fost aplicate aproape 400 de amenzi şi am informat Direcţia de Sănătate Publică cu privire la situaţia salubrizării din oraş, care a precizat că, după părerea lor, nu ar fi situaţie de urgenţă în oraş”, a arătat primarul din Târgu Mureş.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri