Procurorii din Iași au încurcat viceprimarii. Unul dintre angajații primariei a fost ridicat ieri de mascați din greșeală. Procurorii și-au dat seama abia după mai multe ore de audieri.
După ce a fost „reţinut” la sediul IPJ Iaşi timp de 16 ore, procurorii DIICOT şi-au dat seama că au făcut o greşeală. Aceștia au confundat semnătura fostului viceprimar Gabriel Harabagiu cu cea a actualului viceprimar al municipiului Iași, Daniel Juravle.
Și-au dat seama de greșeală în timpul audierilor
Cei de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi-au dat seama de greşeala făcută în timpul audierilor, după aproximativ 14 ore de la percheziții.
De asemenea, fostul viceprimar a explicat că în perioada în care au fost semnate acele documente se afla în concediu, în afara Iaşiului.
Abia după ce anchetatorii s-au convins că pe înscrisuri nu este semnatura lui, au renunțat la acuzațiile de uzurpare și fals intelectual.
Citește și: Întâlnirea de la Bruxelles, dezamăgitoare pentru Iohannis
Joi noapte, în jurul orei 01.00, fostul viceprimar al municipiului Iaşi, Gabriel Harabagiu, a fost lăsat să plece. Acesta a ieşit din sediul DIICOT şi s-a deplasat spre acasă.
Primarul municipiului Iași, sub control judiciar
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după audierea într-un dosar în care mai mulți angajați ai Primăriei Iași sunt cercetați.
Citește și: Întâlnirea de la Bruxelles, dezamăgitoare pentru Iohannis
"A fost extins cazul din 2020 al domnului Zamoşteanu (un om de afaceri din Iaşi- n.r). Bineînţeles, tot pe probleme legate de urbanism, acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi.
Mi s-a adus calitatea de suspect şi după aceea cea de inculpat în acest dosar. Va trebui să interacţionez mai puţin cu Direcţia de Urbanism şi cei care acţionează în zonă. În rest, îmi voi exercita (funcţia- n.r) şi ne vom vedea mâine la birou", a declarat primarul Mihai Chirica, după ce a ieşit de la audieri.
Citește și: Un român a fost reţinut după ce a trimis cinci femei să se prostitueze în ţări europene
Primarul a precizat că în perioada în care se află sub control judiciar își va delega atribuțiile.
"Există o oarecare dezamăgire, din perspectiva aceasta, pentru că nu e tocmai aşa cum se vorbeşte. Asta se va demonstra mai departe în instanţă.
Potrivit avocatului edilului, acesta este cercetat pentru opt înscrisuri legale de urbanism, șapte fapte de abuz în serviciu și unul de uzurpare.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.