Calendar ortodox 28 aprilie 2022. Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia sunt prăznuiți la data de 28 aprilie în Calendarul ortodox.
Calendar ortodox 28 aprilie 2022. Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dada sunt între sfinții zilei prăznuiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 28 aprilie.
Cine au fost Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dada
Numele pe care îl poartă ne indică proveniența fiecăruia dintre ei: Maxim (Maximus) și Cvintilian (Quintilianus) erau de origine romană, iar Dadas (Dada) era de origine din zona Daciei. Aceștia locuiau într-un sat pe nume Ozovia (Ozobia) aflat undeva în Dobrogea zilelor noastre, în apropierea cetății Durostorum din provincia Moesia Inferior. Ca încadrare în timp ne aflăm undeva în jurul anilor 303-304, în timpul împărăției lui Dioclețian, care a prigonit pe creștin.
Deși de la o zi la alta închinarea în fața idolilor pătrundea din ce în ce mai adânc în viața oamenilor, totuși, cei cu adevărat credincioși rezistau în fața prigoanelor păgânilor și încercărilor acestora de a-i face să se lepede de credința în Hristos.
Rugăciune către Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia
Stând pururea cu îndrăznire înaintea lui Dumnezeu Atotțiitorului, prealăudaților mucenici, rugați-vă să trimită nouă curățire de păcate.
Săvârșind lupta și biruind pe vrăjmașul cel cu multe înșelăciuni, v-ați încununat cu Dumnezeiască podoabă, mucenicilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cu tăria Preasfântului Duh ați pierdut tăria șarpelui celui viclean, de Dumnezeu fericiților și acum vă îndulciți de darurile cele nemuritoare.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce S-a deșertat pentru milostivire și S-a făcut Trup, suindu-ne la Frumusețea Cea dintâi pe noi, cei ce cu credință pe pământ te lăudăm pe tine, Preacurată.
Calendar ortodox 2022 aprilie- sărbători
Iată calendarul ortodox pentru luna aprilie 2022!
1 V Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Mc. Gherontie (Post. Nu se fac nunți)
2 S Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian și Edesie (Sâmbăta a IV-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
3 D Sf.
Duminica a IV-a din Post (a Sf. Ioan Scărarul; Vindecarea fiului lunatic; Predica de pe munte- Fericirile); Ap. Evrei VI, 13-20; Efeseni V, 8-19; Ev. Marcu IX, 17-32; Matei IV, 25; V, 1-12; glas 8, voscr. 8
4 L Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima (Post. Nu se fac nunți)
5 M Sf. Mc. Teodul și Agatopod; Sf. Mc. Victorin și cei împreună cu el (Post. Nu se fac nunți)
6 M † Sf. Sfințit Mc. Irineu, ep. de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul și Platonida (Denia Canonului cel Mare) (Post. Nu se fac nunți)
7 J Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărt., ep. Mitilenei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
8 V Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis; Sf. Ier. Celestin, ep. Romei (Denia Acatistului Bunei Vestiri) (Post. Nu se fac nunți)
9 S Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim (Sâmbăta a V-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
10 D Sf. Mc. Terentie, Pompei, African, Maxim și Dima (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
Duminica a V-a din Post (a Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei IX, 11-14; Galateni III, 23-29; Ev. Marcu X, 32-45; Luca VII, 36-50; glas 1, voscr. 9
11 L †) Sf. Ier. Calinic de la Cernica, ep. Râmnicului; Sf. Sfințit Mc. Antipa, ep. Pergamului Asiei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
12 M †) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărt., ep. Pariei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
Citeste si: Izvorul Tămăduiri 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea şi ce tradiţii trebuie respectate?
13 M Sf. Sfințit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul (Post. Nu se fac nunți)
14 J †) Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, ep. Romanului; Sf. Ier. Martin Mărt., ep. Romei; Sf. Mc. Tomaida (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
15 V Sf. Ap. Aristarh, Pud și Trofim; Sf. Mc. Crescent (Post. Nu se fac nunți)
16 S Sf. Mc. fecioare Agapia, Irina și Hionia (Sâmbăta lui Lazăr- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
17 D (Denia Sf. și Marii Luni) (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
(†) Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica a VI-a din Post- a Floriilor); Ap. Filipeni IV, 4-9; Ev. Ioan XII, 1-18
18 L Sf. și Marea Luni; Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul (Denia Sf. și Marii Marți) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
19 M Sf. și Marea Marți; Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfințit Mc. Pafnutie (Denia Sf. și Marii Miercuri) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
20 M Sf. și Marea Miercuri; † Sf. Ier. Teotim, ep. Tomisului; Sf. Cuv. Teodor Trihina (Denia Sf. și Marii Joi) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
21 J Sf. și Marea Joi; Sf. Sfințit Mc. Ianuarie, ep. de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra, împ. (Pomenirea morților- Denia celor 12 Evanghelii, a Sf. și Marii Vineri) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
22 V Sf. și Marea Vineri- Scoaterea Sf. Aer; Sf. Ier. Teodor Sicheotul, ep. Anastasiopolei (Denia Prohodului Domnului, a Sf. și Marii Sâmbete) (Zi aliturgică) (Post negru. Nu se fac nunți)
23 S Sf. și Marea Sâmbătă; Sf. Mc. Valerie (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
Citeste si: Săptămâna Luminată. Ce nu ai voie să faci în primele zile de după Paște
24 D (Nu se fac nunți) (†) Învierea Domnului (Sfintele Paști); Ap. Fapte I, 1-8; Ev. Ioan I, 1-17
25 L (†) A doua zi de Paști (Mărturia lui Ioan Botezătorul); †) Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință; †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului; Sf. Ap. și Ev. Marcu (Nu se fac nunți)
26 M (†) A treia zi de Paști (Drumul spre Emaus); †) Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Stefan si Sava Brancovici, mitropolitii Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Marturisitorul din Maramures (Slujba lor din 24 aprilie este savarsita in a treia zi de Pasti); Sf. Sfințit Mc. Vasilevs, ep. Amasiei; Sf. Cuv. Glafira; † Sf. Mc. Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (Cernavodă) (Nu se fac nunți)
27 M Sf. Sfințit Mc. Simeon, ruda Domnului, ep. Ierusalimului; Sf. Ap. Zinon, Marcu și Aristarh (Harți. Nu se fac nunți)
28 J Sf. Ap. Iason și Sosipatru; † Sf. Mc. Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia (Nu se fac nunți)
29 V †) Izvorul Tămăduirii; †) Cinstirea Ic. M. D. Siriaca de la M. Ghighiu; Sf. 9 Mc. din Cizic; Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni (Harți. Nu se fac nunți)
30 S Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu, fratele Sf. Ap. și Ev. Ioan; Sf. Ier. Donat, ep. Evriei (Nu se fac nunți)
Citeste si: Paştele 2022: Când începe Săptămâna Mare şi ce nu ai voie să faci în această perioadă?
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.