Află când se schimbă ora în 2026!
Schimbarea orei în 2026 va urma și în acest an regulile privind aplicarea orei de vară și a orei standard, de iarnă, cu două modificări programate pe parcursul anului. Ceasurile vor fi schimbate primăvara și toamna, în funcție de calendarul stabilit, iar această măsură continuă să aibă efecte directe asupra programului zilnic, transportului, activităților economice și modului în care este utilizată lumina naturală.
Schimbarea orei rămâne un reper important în calendarul anual, mai ales pe măsură ce zilele devin treptat mai lungi, iar apusul soarelui are loc din ce în ce mai târziu. În 2026, sistemul actual de aplicare a orei de vară și a orei standard va continua să fie valabil pentru majoritatea statelor care respectă această practică, inclusiv Statele Unite și țările europene.
Schimbarea orei de vară în 2026
Conform prevederilor în vigoare, schimbarea orei de primăvară are loc în ultima duminică din luna marti, când ceasurile sunt date înainte cu o oră. Această modificare este percepută de mulți drept un semn neoficial al venirii primăverii, deoarece aduce seri mai luminoase și mai mult timp petrecut afară după încheierea programului de lucru.
Astfel, în 2026, România va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră.
Diminețile vor deveni pentru moment mai întunecate, însă serile vor fi mai lungi și mai luminoase.Primăvara, odată cu trecerea la ora de vară, ceasurile sunt date înainte cu o oră, ceea ce înseamnă o oră de somn în minus în noaptea respectivă. Deși poate părea un inconvenient minor, această pierdere este adesea resimțită în primele zile după schimbare, până când organismul se adaptează noului program.
Toamna, situația se inversează. Ceasurile sunt date înapoi cu o oră, iar oamenii beneficiază de un câștig aparent de timp. Această oră suplimentară este adesea asociată cu mai multă odihnă, însă vine la pachet cu seri mai scurte.
Trecerea la ora de iarnă în 2026
Schimbarea orei nu are loc doar primăvara, ci și toamna. În 2026, revenirea la ora standard este programată pentru ultima duminică din luna octombrie.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24-25 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră. Această modificare marchează sfârșitul perioadei de vară.
Citește și: Moșii de iarnă 2026. Când pică anul acesta? Tradiții și obiceiuri
Pentru mulți oameni, această schimbare este percepută ca fiind mai ușor de gestionat, deoarece oferă un plus de odihnă. Totuși, serile devin vizibil mai scurte, iar întunericul se instalează mai devreme, influențând activitățile desfășurate după-amiaza și seara.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.