exclusiv: Locul care îți taie răsuflarea. Zici că ai ajuns pe Marte! E la câteva ore de condus distanță față de București

Există locuri care nu te impresionează prin zgomot sau dimensiuni, ci prin felul în care îți dau senzația că ai ieșit, pentru o clipă, din realitate. Un câmp aproape alb, acoperit de nisip fin, din care se ridică zeci de coloane de piatră, fără ordine aparentă, fără explicații la prima vedere.

Aerul e nemișcat, liniștea deplină, în cea mai mare parte a timpului, iar peisajul pare desprins din altă lume. Abia după câteva minute îți dai seama că nu ești pe Marte, ci într-un colț puțin știut, dar foarte real al Europei.

Pădurea de Piatră și drumul până la ea

Locul poartă numele de Pobiti Kamani, adică „pietre înfipte”, și este cunoscut și sub denumirea de Pădurea de Piatră.

Se află în nord-estul Bulgariei, la aproximativ 18 kilometri vest de Varna. Din București, drumul presupune în jur de patru ore dus, ceea ce înseamnă că o vizită exclusivă, de o zi, implică aproape opt ore petrecute în mașină.

Tocmai de aceea, Pobiti Kamani funcționează cel mai bine fie ca oprire într-o vacanță pe litoralul bulgăresc, fie ca destinație de sine stătătoare într-un mini-sejur de 2–3 zile în zona Varna.

Un loc care se vizitează, dar care cere puțină planificare

Accesul în sit este gratuit, există parcare amenajată chiar lângă zonă, iar uneori este deschis și un mic magazin de suveniruri. Nu sunt trasee umbrite, nu există copaci care să ofere adăpost decât ăn zona învecinată „pădurii”, iar restul reliefului e complet deschis. Din acest motiv, atenția la vreme este esențială.

Citește și: VIDEO Bulgaria a trecut oficial la euro

Vara, temperaturile pot deveni foarte ridicate, iar senzația de ariditate e amplificată de culoarea deschisă a nisipului și de lipsa umbrei. Cine ajunge aici în sezonul cald trebuie să aibă apă suficientă, protecție solară și să evite orele de prânz. În schimb, primăvara, toamna și chiar iarna, Pobiti Kamani poate fi ideal.

Zilele recente au fost temperaturi de 18–20°C, perfecte pentru explorare, dar variațiile sunt bruște, în această perioadă. Nu e exclus ca, de la o zi la alta, temperatura să scadă semnificativ. Prognoza meteo nu e un detaliu secundar aici.

Ce sunt, de fapt, coloanele de piatră – explicația științifică

De-a lungul timpului, formațiunile au generat numeroase teorii spectaculoase, însă geologia oferă o explicație clară și documentată.

Conform studiilor realizate de Institutul Geologic Bulgar și publicate în reviste de specialitate, coloanele s-au format în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, în perioada Eocenului.

Zona era acoperită de o mare puțin adâncă. În sedimentele marine bogate în nisip și carbonat de calciu s-au format concrețiuni – acumulări de material cimentat în jurul unor nuclee organice sau minerale (cochilii, resturi biologice). Pe măsură ce marea s-a retras, iar eroziunea a acționat timp de milioane de ani, sedimentele mai fragile au fost îndepărtate, lăsând în urmă aceste structuri cilindrice, unele masive, altele goale pe interior.

Procesul este cunoscut în geologie drept eroziune diferențială și nu implică nici intervenție umană, nici activitate vulcanică.

Nisipul fin și senzația de pustiu

Un alt element care contribuie decisiv la atmosfera neobișnuită este nisipul extrem de fin, uneori mai fin decât cel de pe plajele Mării Negre. Analizele granulometrice arată că este vorba de particule foarte bine erodate, rămase din vechi depozite marine.

Zona pare pustie, dar nu este lipsită de viață. Pot fi observate păsări sălbatice, insecte adaptate mediului arid și, ocazional, iepuri de câmp care traversează rapid spațiul deschis. Sunt detalii discrete, dar suficiente pentru a rupe iluzia unei lumi complet străine.

 

Cum era privit locul în istorie

Nu există dovezi că tracii sau romanii ar fi construit sau modificat situl, însă formațiunile nu au trecut neobservate. În lipsa unor descrieri detaliate scrise, cercetătorii presupun, pe baza analogiilor culturale, că un astfel de loc ar fi fost perceput ca spațiu neobișnuit, cu semnificație simbolică.

Primele mențiuni documentare apar în secolul al XIX-lea, când geologi și naturaliști europeni descriu situl în jurnale de explorare. Din 1829, Pobiti Kamani intră în atenția comunității științifice, iar studiile sistematice continuă pe tot parcursul secolului XX, eliminând treptat interpretările mitologice.

De ce e diferit de Meteora, Cappadocia sau Babele

Privit la prima vedere, Pobiti Kamani este adesea comparat cu alte locuri celebre unde piatra capătă forme neobișnuite. Diferențele apar însă imediat ce înțelegi unde sunt aceste locuri, cum s-au format și ce rol joacă peisajul din jur.

Meteora, din centrul Greciei, este un ansamblu de stânci uriașe de gresie, ridicate abrupt din câmpie, unele ajungând la peste 400 de metri înălțime. Formațiunile au rezultat prin eroziune fluvială și tectonică, iar spectaculozitatea lor este amplificată de intervenția umană: mănăstiri construite pe vârfuri inaccesibile, care transformă locul într-un simbol al izolării spirituale și al verticalității extreme. La Meteora, piatra domină prin dimensiune, dramatism și contrast.

În Cappadocia, în centrul Turciei, peisajul este sculptat în tuf vulcanic – o rocă moale formată din cenușă consolidată în urma erupțiilor. Aici apar celebrii „hornuri de zână”, conuri și coloane erodate de vânt și ploaie, într-un relief aproape labirintic. Cappadocia impresionează prin densitate, varietate și utilizarea umană: locuințe săpate în stâncă, orașe subterane, biserici rupestre. Este un peisaj viu, intens, modelat constant de om și natură.

În România, Babele se află pe Platoul Bucegilor, la peste 2.000 de metri altitudine. Sunt formațiuni de conglomerat modelate de vânt, îngheț și dezgheț, într-un context montan dur, expus, cu ceață, vânt puternic și schimbări bruște de vreme. Babele sunt asociate cu mituri, simboluri și interpretări culturale, dar rămân parte a unui peisaj al forței alpine, unde relieful domină prin masivitate și energie.

Pobiti Kamani este diferit de toate acestea prin contextul său aproape minimalist. Nu este munte, nu este platou înalt, nu este canion sau peisaj vulcanic. Este o câmpie marină fosilizată, aproape plană, din care se ridică izolat coloane de calcar, unele înalte de doar câțiva metri. Nu există verticalitate extremă, nu există construcții, nu există un „spectacol” vizual clasic.

Impactul vine tocmai din această simplitate stranie: pietrele par înfipte în nisip, fără legătură vizibilă între ele, într-un spațiu deschis, aproape gol.

Un mic martor al istoriei planetei

Chiar dacă ocupă o suprafață relativ restrânsă, Pobiti Kamani rămâne un document natural al transformărilor majore prin care a trecut Pământul. Un loc unde mările au existat, s-au retras și au lăsat în urmă forme pe care le interpretăm astăzi cu uimire.

Nu e o destinație de bifat rapid. E un spațiu care cere timp, liniște și puțină răbdare. Iar dacă ajungi acolo în momentul potrivit, cu lumina potrivită și temperatura potrivită, senzația că ai ajuns pe o altă planetă nu mai pare deloc o exagerare.

Pobiti Kamani nu este o „pădure” în sens clasic, compactă și delimitată strict, ci un ansamblu de formațiuni răspândite pe o suprafață de aproximativ 253 de hectare. Coloanele nu sunt aliniate și nici concentrate într-un singur punct, ci apar în grupuri distincte, separate de întinderi de nisip fin și sol calcaros. Zona cea mai cunoscută, frecventată de vizitatori, este grupul central, dar situl include mai multe sub-zone, unele mult mai puțin umblate, unde senzația de izolare este și mai puternică.

Importanța acestui peisaj a fost recunoscută oficial relativ devreme. Încă din 1937, Pobiti Kamani a fost declarat monument natural, devenind unul dintre cele mai vechi situri protejate din Bulgaria. Statutul nu a venit ca urmare a unui potențial turistic, ci din dorința de a conserva un fenomen geologic rar, ușor de deteriorat prin intervenții umane directe. De aici și lipsa construcțiilor, a infrastructurii masive sau a amenajărilor agresive.

Deși nu face parte din patrimoniul mondial UNESCO, Pobiti Kamani este inclus în rețeaua europeană Natura 2000, principalul program de conservare al Uniunii Europene. Această includere reflectă nu doar valoarea geologică a coloanelor de calcar, ci și importanța habitatelor de stepă asociate zonei, cu specii adaptate unui mediu arid, aparent neprietenos. Protecția este una discretă, dar eficientă: spațiul este lăsat să existe aproape neschimbat, fără a fi transformat într-un obiectiv turistic spectaculos.

Peisajul ar fi, probabil, și mai puternic dacă acest spațiu ar fi complet izolat de prezent. În realitate, experiența este uneori fragmentată de factori de poluare fonică și vizuală: structuri industriale vizibile la orizont, instalații agricole înalte din imediata apropiere și, mai ales, o șosea care taie situl în două, aducând cu ea zgomot de trafic și o prezență constantă a civilizației. Sunt elemente care nu anulează valoarea locului, dar care îi fisurează ușor atmosfera de lume suspendată în timp. Tocmai de aceea, Pobiti Kamani rămâne un spațiu cu potențial și mai mare decât cel pe care îl arată astăzi – un loc unde natura vorbește clar, dar uneori este acoperită de ecourile prezentului.