1 din 2 | Accident cu 10 mașini în Olt
2 din 2 | Carambol în Olt
Cel puțin 11 mașini au fost implicate într-un accident în lanț, în Olt.
Planul Roșu a fost dezactivat
”Planul roşu de intervenţie îşi încetează aplicabilitatea. La spital au fost transportate două victime, conştiente, iar alte 27 de persoane au fost asistate la faţa locului şi au refuzat transportul la spital. Circulaţia a reluată pe o singură bandă”, a transmis ISU Olt.Ministerul Sănătății, anunț după accidentul în lanț
Ministerul Sănătății a transmis că, în urma accidentului rutier din județul Olt, o persoană a fost transportată la spital, conștientă și cooperantă, cu suspiciune de fractură la nivelul unui membru superior. Alte două persoane au primit îngrijiri la fața locului pentru contuzii, însă au refuzat transportul la unitatea medicală.
Autoritățile precizează că, până la acest moment, nu există persoane încarcerate, iar evaluarea medicală a tuturor celor implicați este în desfășurare. Pentru a asigura capacitatea de răspuns, Spitalul Județean de Urgență Slatina a fost mobilizat, iar Ministerul Sănătății menține legătura permanentă cu conducerea unității, în cazul în care va fi necesar transportul unui număr mai mare de pacienți.
Un carambol în care au fost implicate cel puțin zece autoturisme, cu aproape 30 de persoane la bord, s-a produs vineri seară pe DX 12, în zona localității Optași Măgura, județul Olt. Potrivit ISU Olt, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar din primele date trei persoane necesită îngrijiri medicale. În sprijin a fost mobilizat și Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru preluarea victimelor. „Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul judeţului Olt a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, potrivit ISU Olt.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat că, din cauza accidentului, traficul de pe DeX12 Craiova–Pitești, pe sensul spre Craiova, este deviat prin nodul Albota, pe DN 65. Reprezentanții DRDP precizează că partea carosabilă este curată și uscată, potrivit News.ro.