Care sunt noile reglementări în ceea ce privește transferul pacienţilor cu arsuri grave în străinătate
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat, joi, două ordine pentru stabilirea de noi reglementări cu privire la transferul în străinătate al pacienţilor cu arsuri. Procedurile au fost simplificate şi clarificate, astfel încât transferul să se facă în cel mai scurt timp de la primirea pacientului.
Astfel, în toate unităţile medicale care tratează pacienţi cu arsuri grave vor exista comisii formate din 3 specialişti care decid, în cel mult două ore de la primirea pacientului, dacă se impune transferul. Tratamentul în străinătate al tuturor pacienţilor va fi decontat.
Ministrul Nelu Tătaru a aprobat Ordinul pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii, ministrul Nelu Tătaru a aprobat Ordinul pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave şi Ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri.
“Cele două acte normative au ca scop reducerea semnificativă a timpilor de aşteptare pentru transferul pacienţilor cu arsuri grave în străinătate, în lipsa locurilor sau a capacităţilor de tratare în unităţile dedicate din ţară sau dacă evaluarea pacientului o impune.
Comisiile care vor analiza dosarul medical al pacientului şi vor stabili necesitatea transferului pacienţilor cu arsuri grave în străinătate se vor constitui la nivelul unităţilor sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, în
Acestea vor aproba transferul numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de internare în centrele pentru arşi conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 476/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Evaluarea oportunităţii transferului se realizează cu respectarea prevederilor Anexei 8 din acelaşi act normativ.
Citeste si: Angela Merkel a făcut nouă serie de declarații importante
Citeste si: Peste 100.000 de persoane vaccinate deja în Rusia
Comisiile vor fi formate din 3 membri
În comisii vor exista: medicul curant al pacientului, un medic în specialitatea anestezie şi terapie intensivă şi un medic în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, desemnaţi în prealabil prin decizie a directorului medical al unităţii sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, ţinând cont de graficul lunar al gărzilor.
”Aceste comisii se întrunesc în regim de urgenţă la solicitarea medicului curant al pacientului, în maxim 2 ore de la primirea cazului, analizează dosarul medical al pacientului şi, după caz, aprobă transferul motivat. Deciziile comisiilor se iau prin consens şi se transmit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru realizarea transferului către unităţi specializate în străinătate. Pentru acest demers MS şi MAI vor încheia un protocol de colaborare şi coordonare”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi, Ministerul Sănătăţii iniţiază demersurile necesare pentru încheierea protocoalelor de colaborare cu unităţi medicale din străinătate care asigură asistenţă medicală bolnavilor cu arsuri.