Un studiu făcut în Israel de către oamenii de știință, a arătat cât de eficient poate fi vaccinul Pfizer împotriva mutației sud-africane a coronavirusului. Astfel, aceștia au comparat 400 de persoane testate pozitiv după vaccinare cu acelaşi număr de pacienţi care aveau boala, dar erau neimunizați. Varianta sud-africană a fost descoperită la 1% din toţi bolnavii, însă printre pacienţii care au făcut ambele doze de vaccin rata infectării a fost de opt ori mai mare decât a celor nevaccinați.

De aici și concluzia că varianta sud-africană poate anula, într-o oarecare măsură, protecţia oferită de vaccinul Pfizer.

Vaccinul Pfizer are o eficiență mai mică pentru tulpina sud-africană

Studiul arată că vaccinul Pfizer este mai puțin eficient împotriva variantei sud-africane, comparativ cu coronavirusul original și varianta identificată pentru prima dată în Marea Britanie, care a ajuns responsabilă pentru aproape toate cazurile de COVID-19 din Israel, au spus cercetătorii israelieni.

Citeste si: Șeful Pfizer: Un scenariu probabil este să ne vaccinăm și cu a treia doză

Acest studiu a fost realizat de Universitatea din Tel Aviv și cel mai mare furnizor de asistență medicală din Israel, Clalit.

Rată mai mare a variantei sud-africane la persoanele vaccinate

Am constatat o rată disproporționat mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul nevaccinat.

Acest lucru înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, într-o oarecare măsură, să treacă de protecția vaccinului", a declarat Adi Stern de la Universitatea Tel Aviv.

Mutație COVID-19[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Virusul mutant, tot mai extins în România

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro

Cercetătorii israelieni vor să scoată în evidență faptul că studiul a fost făcut pe un număr relativ redus de persoane, pentru că în Israel sunt destul de puține infectări cu tulpina respectivă.

În acest moment se fac eforturi uriaşe la nivel mondial pentru testarea eficacităţii vaccinurilor contra noilor tulpini ale virusului, rămâne de văzut care vor fi rezultatele şi deciziile pe termen lung. Însă, ce ar trebui să urmărim, de fapt, este dacă vaccinurile reduc numărul cazurilor grave şi severe. Până la urmă, obiectivul principal este să prevenim complicaţiile şi decesele cauzate de COVID-19. 

Până la imunizarea în masă, prin vaccinare sau în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, specialiştii în sănătate publică consideră vaccinarea şi măsurile de protecţie cele mai importante arme în lupta cu această pandemie.

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si