Ce nu ai voie să faci pe 1 noiembrie 2025? În această zi se sărbătorește Sâmbăta Morţilor

Iată ce nu ai voie să faci pe 1 noiembrie 2025! În această zi se sărbătorește Sâmbăta Morţilor

Pe 1 noiembrie 2025, credincioşii ortodocşi marchează o zi importantă, de pomenire a celor adormiţi, cunoscută în tradiţia populară drept „Sâmbăta Morţilor” sau „ Moşii de toamnă ”.

Iată ce presupune această sărbătoare şi ce lucruri se consideră că nu este bine să faci în această zi”

Semnificaţia sărbătorii

Sâmbăta este rânduită în tradiţia creştin-ortodoxă pentru pomenirea morţilor, deoarece sâmbăta este ziua în care Iisus Hristos, conform credinţei, „a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, ca să elibereze pe cei drepţi adormiţi”.

În popor, se spune că în această zi sufletele celor decedaţi se pot apropia mai mult de cei vii, de aceea se fac rugăciuni, pomană, se curăţă morminte.

„Moşii de toamnă” (prima sâmbătă din noiembrie) este una dintre aceste zile special dedicate celor plecaţi.

Citește și: Sărbătoarea Filipilor de toamnă: Tradiții și obiceiuri românești

Ce nu ai voie să faci în această zi?

Conform tradiţiei populare, pentru a arăta respect faţă de cei adormiţi şi pentru a evita necazurile sau problemele în casă, se recomandă să eviţi anumite activităţi:

  • Nu se fac treburi grele sau de uz casnic
  • Nu se dau lucruri vechi ca pomană
  • Nu este bine să te cerți
  • Nu da cu mătura sau nu duce gunoiul

Citește și: În ce zile se ține post negru înainte de Crăciun?

Ce este bine să faci în Sâmbăta Morților?

  • Participă la slujba de pomenire
  • Du la biserică și la cimitir flori, lumânări, alimente pentru pomană.
  • Fii generos: oferă pomană celor nevoiaşi

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri