Ce poti sa faci daca te-ai vaccinat si ai un pasaport COVID

Mai multe companii aeriene și de tehnologie din SUA și din UE încearcă să dezvolte aplicații de telefonie mobilă pentru ca utilizatorii să își poată încărca date despre testele și vaccinurile anti-Covid, astfel vor crea un adevărat ”pașaport covid” care să le permită utilizatorilor accesul la servicii de transport, culturale ori educative în cazul în care acestea vor fi condiționate de vaccinare, transmite CNN

Ce planuri au alte țări î privința pașaportului de vaccinare COVID? Comisia pentru Etică din Germania s-a pronunțat împotriva unui asemenea certificat.
Suedia și Danemarca sunt primele șări care vor să introducă un paşaport de vaccinare digital pentru a facilita libertatea de mișcare.

Suedia s-a făcut remarcată până acum pentru abordarea sa diferită în gestionarea pandemiei. În locul restricțiilor, cum au procedat celelalte țări europene, Suedia a mizat mai întâi pentru imunitatea de grup, iar ulterior a făcut apel la responsabilitate.

În contextul unei rate a infecțiilor destul de mari, țara a fost des criticată. Potrivit universității Johns Hopkins, numărul suedezilor infectați cu noul coronavirus ar fi trecut de 600.000 până acum. În prezent, Suedia și Danemarca au ales împreună un alt drum, intenționând să introducă un paşaport de vaccinare digital.

Ce poti sa faci daca te-ai vaccinat si ai un pasaport COVID
Ce poti sa faci daca te-ai vaccinat si ai un pasaport COVID

Citeste si: Cum arată și de ce este nevoie de un pașaport COVID

Ce rol va avea certificatul de vaccinare?

Pentru ministrul suedez al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Anders Ygeman, demersul are în primul rând rolul de a le permite cetățenilor să dovedească mai ușor că au fost imunizați. O dovadă care, în viitor, le-ar facilita deplasarea peste hotare sau la competiții sportive și evenimente culturale. Infrastructura digitală pentru noul paşaport va fi pusă la punct până la 1 iunie.

De asemenea, Danemarca a anunțat planuri similare încă înaintea Suediei. Certificatul danez le va fi de folos cu precădere persoanelor care călătoresc în interes de serviciu. Dovada vaccinării va putea fi disponibilă pe pagina online a Ministerului Sănătății sau pe telefonul mobil al persoanei respective. Alte posibile utilizări ale paşaportului danez de vaccinare nu au fost menționate.

Momentan doar câteva persoane profită de avantajele unui astfel de certificat digital. Conform platformei "Our World in Data", pe 14 februarie 2021, 6,87% din populația daneză era vaccinată, suedezii doar în proporţie de 4,53%.

În ambele țări rata de vaccinare se apropie de cea din Germania (4,95%), dar și de media la nivel european. În fruntea clasamentului la nivel mondial privind rata de imunizare a populației se află Israelul (74%).

Citeste si: Anunț important OMS: Cazurile de COVID-19 din Europa cresc din nou, după șase săptămâni de declin

Ce privilegii pot avea persoanele vaccinate

Deținătorii certificatelor de vaccinare s-ar putea bucura de anumite privilegii. Însă ceea ce pare a fi un aspect pozitiv ar putea fi și un dezavantaj. Criticii se tem de o obligativitate a imunizării, neimpusă oficial, mai ales pentru cei care vor să călătorească mult și să ia parte din nou la viața socială. Lucrul acesta ar putea duce la divizarea societății, argumentează ministrul federal de Interne, Horst Seehofer. În plus, încrederea în clasa politică, care până acum a exclus obligativitatea vaccinării, ar putea fi serios zdruncinată.

Câtă vreme nu există suficiente doze de ser pentru toată lumea, nu este corect ca persoanele vaccinate să dispună de avantaje. Mai mult, nu tuturor li se recomandă imunizarea. Pacienții cu alergii severe, cei care iau medicamente imunosupresoare, gravidele și femeile care alăptează nu se pot vaccina decât cu acordul medicului curant. Acești oameni ar fi excluși de la privilegii fără nicio vină.

Citeste si: Germania va aproba vaccinarea cu serul AstraZeneca și persoanelor de peste 65 de ani


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...