Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 16 decembrie 2025!
În Calendarul ortodox, pe 16 decembrie 2025, se face pomenirea Sfântului Proroc Agheu, unul dintre ultimii proroci ai Vechiului Testament, o figură deosebit de importantă în istoria mântuirii și în viața spirituală a poporului ales.
Cine a fost Sfântul Proroc Agheu?
Sfântul Proroc Agheu a trăit cu aproximativ 470 de ani înainte de Hristos, fiind contemporan cu perioada întoarcerii evreilor din robia babiloniană. Numele său, „Agheu”, are o semnificație profundă, însemnând „sărbătoare”, „cel ce sărbătorește” sau „cel ce este sărbătorit”, fapt ce subliniază misiunea sa de a aduce speranță și bucurie într-o vreme de încercare.
Născut în Babilon, în timpul robiei poporului lui Israel, Agheu a ajuns la Ierusalim pe când era tânăr. Aici, el a primit chemarea de a-i îndemna pe Zorobabel, conducătorul poporului, și pe Iosua, marele preot, să reia lucrările de reconstruire a Templului Domnului.
Citește și: VIDEO Tradiția Ignatului, păstrată vie în Sibiu
Prin cuvântul său prorocesc, Agheu a adus întărire și curaj, vestind o promisiune dumnezeiască de mare însemnătate: „Și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi, zice Domnul Savaot” (Agheu 2, 9).
Această profeție nu se referea doar la frumusețea materială a noului Templu, ci mai ales la faptul că Mântuitorul Iisus Hristos avea să intre în acest locaș, dându-i o slavă mai mare decât cea a Templului lui Solomon.Împreună cu Prorocul Zaharia, Sfântul Agheu a fost ales de Dumnezeu pentru a-i îmbărbăta pe cei întorși din robie. Prin el, Dumnezeu a vestit că Se va sălășlui în toată slava Sa în acel loc, Templul devenind simbol al Templului duhovnicesc veșnic – Biserica, Trupul lui Hristos.
Citește și: Reţete vechi de Crăciun: Ce mâncau bunicii noştri în perioada sărbătorilor de iarnă
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.