1 din 4 | Ce se întâmplă acum cu soția proxenetului care a omorât-o pe Ioana Condea! ”Stă la un sat distanță de părinții Ioanei” EXCLUSIV
2 din 4 | Ce se întâmplă acum cu soția proxenetului care a omorât-o pe Ioana Condea! ”Stă la un sat distanță de părinții Ioanei” EXCLUSIV
3 din 4 | Ce se întâmplă acum cu soția proxenetului care a omorât-o pe Ioana Condea! ”Stă la un sat distanță de părinții Ioanei” EXCLUSIV
4 din 4 | Ce se întâmplă acum cu soția proxenetului care a omorât-o pe Ioana Condea! ”Stă la un sat distanță de părinții Ioanei” EXCLUSIV
Soția proxenetului Robert Tănase, cel care a bătut-o pe Ioana Condea până când aceasta a intrat în comă, și-a refăcut viața.
Povestea Ioanei Condea, tânăra bătută de proxenetul Robert Tănase până când aceasta a intrat în comă, a impresionat pe toată lumea, în 2014, atunci când fata zăcea inconștientă pe un pat de spital din Germania.
S-a aflat atunci că Ioana Condea ajunsese în Germania cu ajutorul unei prietene din copilărie, Florentina, soția proxenetului Robert Tănase. Florentina își lăsase în țară fetița pe care o avea cu Robert Tănase și trăia cu soțul ei în Germania. Deși, cumva Florentina a fost cel puțin autorul moral al chinului Ioanei Condea, tânăra a apărut la tv, a dat interviuri, și a spus că și ea este victima lui Robert Tănase.
Acum, Robert Tănase este într-o închisoare din Germania, iar Florentina și-a refăcut viața. Soția proxenetului criminal s-a întors în țară imediat după ce Ioana Condea a fost bătută crunt și a ajuns la spital mai mult moartă decât vie.
Florentina însă s-a întors la fetița ei, care fusese crescută de părinții ei până atunci, a divorțat de Robert Tănase. ”Acum s-a recăsătorit, are și un copil mic cu actualul ei iubit.
Stă la un sat distanță de părinții Ioanei, fata pe care ea a nenorocit-o. Nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletelul mamei fetei ăleia când o vede pe Florentina, mai ales când o vede cu copilul, când băiețelul Ioanei este acum orfan”, ne-a spus o vecină de-a fostei soții a proxenetului Robert Tănase.Părinții Florentinei, fosta soție a lui Robert Tănase, cei care au crescut-o pe fetița cuplului, au povestit la scurt timp după tragedie că și fiica lor a fost victima proxenetului. Ei au susținut că Florentina a fost pusă de soțul ei să lucreze în bordel și să-i aducă banii lui.
De altfel, după ce s-a întors în țară, Florentina a cerut divorțul și custodia fiicei sale. ”Reclamanta a susținut că, imediat după evenimentele petrecute în Germania a revenit la domiciliul din Prahova. Astfel, reclamanta a învederat că, prin Declarația cu nr. 2234 B/22.12.2014 numita Tănase Florentina susține că la începutul lunii decembrie au venit din Germania și în prezent locuiesc alături de părinții și fiica sa, iar în perioada în care a stat în Germania soțul său Tănase Robert o supunea la bătăi și o obliga să se prostitueze (… ) Mai mult, reclamanta a susținut că aceasta declara că
nu a fost niciodată de acord cu asta, dar având în vedere că el este arestat pentru că a bătut-o pe prietena sa Ioana, acum nu îi mai este frică de el și poate să stea liniștită lângă copilul său, intenționând să divorțeze de el și să se angajeze”, se arată la dosarul prin care Florentina, atunci încă Tănase, cerea custodia fetei sale, scria cancan.ro la acel moment.Ioana Condea a murit în ianuarie 2019, pe un pat de spital din Germania
După mai bine de 4 ani de chin, Ioana Condea murea în Germania, fără să-și mai vadă vreodată băiețelul pe care îl lăsase în țară, în grija părinților când acesta avea doar 1 an.
”Ioana s-a stins din viaţă pe 13 ianuarie. Am fost informată de polițiști pentru că ei voiau să afle dacă familia doreşte să o înmormânteze în ţară sau dacă va fi înmormântată în Germania ca şi necunoscută. Am sunat-o imediat pe mama Ioanei, iar ea a venit într-un suflet să facă tot ce este necesar pentru a o repatria”, a dezvăluit o apropiată a familiei la scurt timp după înmormântare. Aceasta a spus și adevărata cauză a morții Ioanei.
” Nu îi mai rezista corpul! În ciuda faptului că medicii făceau eforturi imense, iar ea chiar începuse să reacționeze la un moment dat la tratament, totul s-a încheiat la începutul acestui an! Cauza decesului a fost una poate bizară, dar extrem de reală. Coastele de pe partea dreaptă i s-au tasat încet, încet, până când s-au rupt de tot și Ioana nu a mai putut respira! Atunci, a fost finalul”, a spus femeia.