Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, face noi dezvăluiri incredibile în cazul din Caracal.
Avocatul susține că mașina lui Dincă era identificată încă de când a dispărut Luiza și că se putea face lumină în acest caz în urmă cu câteva luni.
Citeste si: Noi descoperiri în casa lui Gheorghe Dincă
„Au inventat un fel de rechizitoriu. Vor să ne închidă gura. Am semnat actul pentru că altfel mi se refuza participarea la actele procedurale”, a zis Tonel Pop.
„Procurorul DIICOT care instrumentează cauza, cel puțin pe aspectul unde e casa groazei, adică în Caracal, au inventat, e în premieră în România, nu mai există acest act, un fel de rechizitoriu prin care ne puneau în vedere și ne ridicau toate textele de lege, în sensul de a nu putea să spunem sau să facem absolut nimic legat de acest caz.
Nu e vorba de o propoziție sau o frază, așa cum se face atunci când ți se prezintă niște acte. Atunci când primești niște acte, semnezi că ai primit documentația și că menții secretul profesional. E vorba de o simplă propoziție. Pentru acest caz au inventat un întreg referat, un rechizitoriu, au inventat o chestie care nu există în statul român. Vor să ne închidă gura ca să nu mai vorbim despre acest caz.