Ce se mănâncă de Sf. Dumitru 2021? Tradiţii pentru 26 octombrie 2021

Sf. Dumitru 2021: Iată când este sărbătorit Sf. Dumitru de Biserica Ortodoxă, în 2021 și ce tradiții străvechi sunt asociate acestei sărbători!

Sfântul Dumitru este sărbătorit în fiecare an, pe 26 octombrie. Aceasta este o sărbătoare foarte importantă a toamnei din calendarul creștin ortodox. Anual, în București, de Sfântul Dumitru are loc un pelerinaj care se întinde pe mai multe zile.

Tradiţii de Sf. Dumitru, 26 octombrie 2021

În ziua Sfântului Dumitru se împarte vase cu mâncare, iar femeile merg la biserică și dau poamnă pentru sufletele celor trecuți în neființă.

Conform unei alte tradiții, în Ajunul sarbatorii Sfantului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sanatosi tot anul. Focul are si menirea de a alunga fiarele si de a incalzi mortii. Dupa ce focul este stins, taranii arunca un carbune in gradina, ca aceasta sa primeasca putere de a rodi.

Un obicei  de Sfântul Dumitru la români sunt focurile vii.

In ajunul sarbatorii, in noaptea de 25 octombrie se tine “Focul lui Samedru”, moment in care oamenii obisnuiesc sa aprinda focuri in cursi sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sanatosi iar tinerii sa se casatoreasca.

Citeste si: Ce se duce la biserică pentru pomenirea morţilor de Moşii de toamnă 2021?

Potrivit traditiei, persoanele care sar peste flacari vor fi sanatosi intregul an si feriti de necazuri, nenorociri si boli.

Rolul focului este de a alunga atat fiarele, avand si puteri roditoare, astfel incat dupa ce este stins oamenii obisnuiesc sa arunce in gradina cenusa si carbuni, potrivit calendarortodox.

Femeile mai inaintate in varsta, in special cele din mediul rural, obisnuiesc sa imparta covrigi, nuci, mere, paine, struguri si prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

Ziua Sfântului Dumitru se află printre ultimele sărbători importante ale toamnei, care totodată marchează si începutul iernii.

Astfel, în acestă zi de sărbătoare români obișnuiesc să consume mai ales ultimele roade ale toamnei, preparând din acestea fel și fel de bunătăți culinare.

Tot pe 26 octombrie se spune că nu ai voie să mănânci nimic până nu se termină Sf Liturghie la biserică, altfel vei avea probleme cu stomacul.

De sărbătoarea Sfântului Dumitru, se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

Potrivit tadiției populare, cine va respecta sărbătoarea Sf Dumitru, va fi ferit de boli sau lovituri.

La Sâmedru, se zice din bătrâni, că oamenii morți (în morminte) se fac muroni, vârcolaci, strigoni și, ieșind din pământ, nepăciuiesc pe cei vii, relatează sursa citată.

În tradiție se mai crede că așa cum e ziua de Sf Dumitru, așa va fi toată iarna, din punct de vedere meteorologic.

Totodată, dacă în noaptea Sfântului Dumitru e lună plină și cerul este senin, iarna va fi bună, iar dacă e lună plină și cerul e acoperit de nori, dacă plouă sau ninge, iarna va fi aspră.

Citeste si: La mulţi ani de Sf. Dumitru 2021! Mesaje, urări şi felicitări

Ce nu e bine să faci de Sfântul Dumitru?

De sărbătoarea Sfântului Dumitru nu este bine să lucrezi, altfel se spune că te vei îmbolnăvi, potrivit tradiției populare.

Pe 26 octombrie nu ai voie să ceri bani sau să pretinzi lucruri, dacă te-ai oferit să ajuți pe cineva.

La sărbătoarea în cinstea Sfântului Dumitru nu se spală și nu se calcă, nici nu se coase şi nu se tricotează. 

Pe 26 octombrie nu se coase şi nu se tricotează. Totodată este interzis să speli sau să mături în gospodărie.

De Sfântului Dumitru nu este bine să te cerți cu cineva sau să te superi pe cei apropiați.

La sărbătoarea în cinstea Sfântului Dumitru nu se spală și nu se calcă, nici nu se coase şi nu se tricotează. 

Totodată, de Sfântul Dumitru nu e bine să faci focul în casă, deoarece se spune că adevărata căldură e în sufletele oamenilor.

Citeste si: Sf Mihail şi Gavril 2021: Tradiţii trebuie să respectăm cu sfinţenie

 


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri