Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, a afirmat că, în luna noiembrie a anului trecut, când unitatea medicală achiziţionase un lot de circa 12.000 de măşti, angajaţii spitalului au constatat că acestea sunt neconforme, după ce le-au căzut filtrele. În urma acestei întâmplări, zece percheziţii au loc, luni, în Bucureşti şi în patru judeţe într-un dosar de înşelăciune.
" Este vorba despre măştile achiziţionate anul trecut, în luna noiembrie. Atunci angajaţii spitalului s-au trezit în ATI şi pe Secţie că respiră prea uşor. Căzuseră filtrele. Au ieşit repede, apoi s-au verificat filtrele măştilor proaspăt achiziţionate şi atunci am observat cu toţii că filtrele se desprind prea repede. Imediat s-a luat măsura să nu se mai dea măşti la personal, din acel lot. Toţi au purtat măşti din acel lot, în perioada respectivă, dar destul de repede s-a depistat că sunt neconforme. Spre norocul nostru, mai aveam în stoc măşti de protecţie”, a declarat medicul Virgil Musta.
Câte măști neconforme au fost găsite la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş"?
În jur de 12.000 de măşti neconforme, dintr-un lot de 25.000, au fost descoperite la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, în 13 noiembrie 2020.
"Le-am retras de pe secţii. Vorbim de măşti FFP3, o anumită marcă, cărora efectiv le pica filtrul care era aplicat pe ele. Aceste măşti au fost cumpărate prin achiziţie, de spitalul nostru, aveau toate certificatele în conformitate. Am luat legătura cu distribuitorii care ne-au asigurat de toată buna lor credinţă şi că sunt la dispoziţia autorităţilor, dar din nefericire, din 25.000 de măşti să ai 12.000 de măşti neconforme înseamnă efectiv crimă. Nu poţi să pui oamenii să poarte măşti neconforme, să intre în zona roşie cu aceste măşti prin care, practic, inhalezi tot aerul contaminat cu SARS CoV-2 şi după aceea să mai ai pretenţia ca personalul medical să fie sănătos.
Citeste si: Ce fel de măști trebuie să achiziționezi pentru a avea o protecţie sporită contra COVID-19
Reprezentanţii spitalului din Timișoara au anunţat de urgenţă autorităţile privind situația măștilor necoforme
"Noi am înştiinţat imediat pe grupul de urgenţă organizat la nivelul judeţului, am înştiinţat Poliţia şi DSP care, la rândul lor, au trimis mai departe avertismentul. Am înştiinţat inclusiv distribuitorii pentru că, unde au mai vândut, să le retragă şi am sesizat că o parte din măşti erau conforme, dar cealaltă parte, jumătate din măşti, erau neconforme. Practic, erau amestecate măşti bune cu măşti care nu erau conforme”,
a mai adăugat Cristian Oancea.Zece percheziţii au loc, luni, în Bucureşti şi în patru judeţe într-un dosar de înşelăciune după ce unui spital pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 i-au fost vândute măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.
Citeste si: Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în legătură cu achiziţia de măşti contrafăcute
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.