Pe una dintre rachetele folosite în bombardamentul gării Gării Kramatorsk era inscripționat un mesaj șocant.
Pe unul din segmentele celor două rachete care au lovit în plin gara din Kramatorsk și a ucis zeci de civili care se îngrămădeau să fugă de război apare scris „за детей"( „Za ditii”, trad. „pentru copii/în numele copiilor”).
Mesajul ar fi fost folosit de armata rusă
Se sugerează că aceste cuvinte ar fi fost scrise de forțele ruse, deși această afirmație nu a fost verificată de Sky News care a oferit informația.
Citeste si: Rușii au bombardat o gară din estul Ucrainei. Cel puțin 30 de morți, inclusiv copii, și sute de răniți
”Racheta care a aterizat în gara Kramatorsk avea scris pe lateral cuvintele „pentru copii”. Dezordonat și probabil un indicator al realității paralele pe care o creează propaganda rusă”, scrie jurnalistul Oliver Caroll pe o rețea socială.
Rusia neagă folosirea acelui tip de rachete, dar imaginile apărute pe internet o contrazic
Compania de căi ferate de stat a Ucrainei a declarat că peste 30 de persoane au fost ucise și peste 100 au fost rănite după ce două rachete rusești au lovit gara Kramatorsk din estul Ucrainei.
Guvernatorul Donețk, Pavlo Kyrylenko, spune că mii de civili se aflau în stație, încercând să fugă în zone mai sigure ale Ucrainei, când a fost lovită, scrie The Guardian.
Alți internauți au remarcat că segmentul de rachetă ar fi parte a unui sistem Tochka-U, un sistem de rachete balistice de origine sovietică și care, aparent, e operațional doar de partea Ucrainei. Rusia, teoretic, a avut și ea în inventar sistemul Tochka-U, dar l-a scos din uz în ultimii ani, înlocuindu-le cu rachetele Iskander.
Rusia a informat vineri dimineață că a lansat lovituri „de mare precizie” asupra unor gări din zona apropiată Kramatorskului, dar nu a dat mai multe detalii și nu a menționat Kramatorsk.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.