Circulația în Pasajul Unirii va fi restricționată în următoarele zile pentru lucrări

Circulația în Pasajul Unirii va fi restricționată în următoarele zile pentru lucrări

Traficul rutier va fi restricționat în Pasajul Unirii, începând de joi dimineață, pentru turnarea fundațiilor la noua poartă de gabarit care va fi montată la intrarea în pasaj.

Circulația în Pasajul Unirii va fi restricționată, începând de mâine, pentru turnarea unor fundații.

„Începând de mâine dimineaţă, 20 aprilie, şi până la sfârşitul acestei săptămâni, circulaţia rutieră prin Pasajul Unirii va fi restricţionată pe sensul dinspre Universitate către Tineretului, pe banda din proximitatea scuarului ce separă cele două sensuri de mers”, a transmis Primăria Sectorului 4. Pe 7 aprilie a început montarea noilor porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri la Pasajul Unirii.

Citește și: VIDEO- Podul din Bonțida, inaugurat de 3 zile, a crăpat

Noul sistem de atenționare și limitare a accesului este compus din noi porți.
Pasajul Unirii a fost redeschis în 4 septembrie 2022, după ce a stat închis două luni și jumătate pentru lucrări de reabilitare de 12 milioane de euro.
Citeşte întreaga ştire: Circulația în Pasajul Unirii, restricţionată în următoarele zile pentru lucrări la noua poartă de gabarit.

Citește și: VIDEO- Tragedie pe un drum din județul Olt, acolo unde patru persoane au decedat într-un accident rutier

Podul din Bonțida, inaugurat de 3 zile, a crăpat

Podul din comuna Bonțida, județul Cluj s-a surpat la doar 3 zile de la inaugurare. Situația i-a pus în dificultate pe mulți locuitori, din cauză că nu pot ajunge la locurile de muncă, podul fiind liantul între cele două părți ale comunei.

Podul provizoriu din Bonțida, județul Cluj a fost închis din cauză că s-a fisurat la doar 3 zile de la inaugurare. Localnicii sunt puși în dificultate, și chiar nu mai pot ajunge la locurile de muncă, deoarece podul era liantul între cele două părți ale comunei. 

Citește și: VIDEO- Un bărbat a atacat cu pietre un echipaj de poliție în Capitală

Primarul comunei a declarat pentru  Știri de Cluj  că:  „S-a închis pentru că nu își asumă nimeni răspunderea ca să poată trece mașinile în continuare.

Nu este autorizat de Poliție și Apele Române. Dacă vine o viitură și ia un microbuz cu copii, cine își asumă răspunderea? Avem probleme mari pentru că oamenii nu pot ajunge la gară, ca să meargă spre Cluj sau Gherla, și nu mai pot ieși în Drumul național.

Nu pot veni microbuzele care duc muncitorii la Jucu, la fabrici.  Copiii care învață la școala din Bonțida nu mai au pe unde traversa, dacă stau pe malul opus”.

Citește și:  VIDEO- Au început ultimele pregătiri la podul de peste Dunăre


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri