VIDEO- Cod portocaliu de inundații în județele Caraș-Severin și Timiș. Apa a pătruns în casele și grădinile locuitorilor

Inundații Caraș-Severin

Este cod portocaliu de inundații în vestul țării. Ploile au făcut prăpăd în județul Caraș-Severin, unde mai multe gospodării și străzi au fost inundate. O ploaie care a ținut doar 20 de minute a făcut ravagii, iar pompierii au fost nevoiți să intervină de urgență.

După o ploaie torențială, care nu a durat mai mult de 10 minute, zeci de curți au fost inundate azi-noapte. Canalele nu au mai făcut față, așa că șuvoaiele s-au revărsat fără milă.

Apa a inundat zeci de gospodării

Neputincioși, oamenii au mai fost în stare doar să privească la pagubele produse de potop. Apa a pătruns peste tot, iar casele, grădinile, anexele și străzile s-au umplut.

Citește și: Cod portocaliu de viituri pe râurile din judeţele Caraş Severin şi Timiş

La fața locului au intervenit de urgență pompierii, care au adus motopompe și un buldoexcavator, pentru a decolmata albia pârâului Măgura, care a ieșit din matcă, iar șuvoaiele au luat totul în cale.

Hidrologii au emis un cod Portocaliu de inundații pentru județele Caraș-Severin și Timiș

În momentul de faţă, apa curge pe stradă, nu există risc pentru populaţie, fiind afectate un număr de zece gospodării”, a declarat Sorin Craioveanu, Comandant detașament pompieri Reșița.

Citește și: Cod Galben de inundații în România. Ce zone sunt afectate

Mai multe râuri din județele Caraș-Severin și Timiș se află sub avertizare de cod portocaliu de inundații, până mâine. De asemenea, un alt cod galben care vizează 14 râuri din mai multe județe din vestul țării este în vigoare până la miezul nopții.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri