Colterm a anunțat că a pornit încălzirea în Timișoara. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz se află la București

Timișoara furnizare căldură

(Sursa foto: PixaBay)

Cu toate acestea, caloriferele din apartamentele timişorenilor au fost reci pentru a treia noapte consecutiv.

Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, a anunțat că a reînceput furnizarea căldurii către clienţii săi. Cu toate acestea distribuitorul de gaz a întârziat livrarea cu patru-cinci ore, iar prioritare erau spitalele. Astfel, pentru a treia noapte consecutiv, caloriferele au fost reci.

Temperatura la care va furniza căldură va fi scăzută

”Începând din seara de joi, 28 octombrie, Colterm a reînceput furnizarea agentului termic pentru clienţii sistemului centralizat de încălzire. Din păcate, distribuitorul de gaz a întârziat livrarea acestuia cu 4-5 ore, motiv pentru care nu am reuşit să repunem în funcţiune sistemul de încălzire în timpul în care estimăm că se va întâmpla, instalaţiile fiind repornite aseară, după ora 18.  Prioritare la alimentare au fost spitalele din Timişoara racordate la COLTERM, motiv pentru care alimentarea celorlalte puncte termice a întârziat peste estimările  noastre.

Ne cerem scuze timişorenilor cărora le-am prelungit acest disconfort şi îi asigurăm că, în cursul acestei zile, toate punctele termice vor fi alimentate şi toţi timişorenii vor avea căldură şi apă caldă. Întârzieri în furnizare vor fi la o parte dintre clienţii din zona de nord a oraşului, respectiv a celor arondaţi punctelor termice 13, 50 şi Diana, unde există o avarie care se va remedia până în orele următoare, ca până cel târziu la ora 20 şi acestea să fie alimentate cu agent termic”, a transmis Colterm Timişoara într-un comunicat de presă de vineri.

Citeste si: Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a aprobat scumpirea gigacaloriei în toată țara

Dominic Fritz, discuție cu Cîțu la București

Primarul Dominic Fritz se află la Bucureşti, pentru a avea o discuţie cu premierul în funcţie, Florin Cîţu, pentru a rezolva problema căldurii la Timișoara.

Tot el a anunțat, joi,  că a găsit un furnizor de gaz către Colterm, pentru a se putea relua termoficarea din municipiul Timişoara.

Valabilitatea contractului este însă până la 1 noiembrie. 

Sistemul centralizat de încălzire din Timişoara a fost oprit marţi, din cauza datoriilor pe care Colterm le are la furnizorii de gaze naturale, conform news.ro

Citeste si: VIDEO| Un bărbat și fiica acestuia au fost găsiți inconștienți, intoxicați cu gaze. Aceștia se încălzeau la aragaz, după ce Timișoara a rămas fără căldură


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri