Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va decide dacă se reintroduce obligativitatea purtării măştii de protecţie în jurul școlilor

Autoritățile se întrunesc, astăzi, într-o ședință pentru a stabili dacă va fi reintrodusă obligativitatea purtării măştii de protecţie în apropierea scolilor, potrivit prefectului Alin Stoica.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va dicuta într-o ședinta o posibila introducere a obligativităţii purtării măştii de protecţie în jurul şcolilor.

Autoritățile vor decide dacă masca de protecţie va redeveni obligatorie în jurul școlilor

Potrvit prefectului Alin Stoica, autoritățile vor discuta î vederea reintroducerii măștilor la 50 de metri în jurul școlilor, astfel încât să se prevină transmiterea virusului în grupurile formate după și înainte de ore.

În capitală, marți, au fost raportate 314 cazuri noi de COVID-19 și incidența în ultimele 14 zile de 1,14.

„Știm că în momentul în care începe școala fizic se produc aglomerări, atât la venirea cât și la plecarea copiilor de la școală. Părinții își așteaptă copiii, staționează în grupuri care provoacă aglomerări în jurul școlilor”, afirmase anterior prefectul Alin Stoica.

Citeste si: Care sunt restrictiile care se aplica daca o localitate are o incidenta de peste 4 la mie a cazurilor de COVID-19

Astfel, măsura va fi dublată de patrularea agenților de poliție în zonă, pentru ca regula să fie respectată. „Ne bazăm și pe conformarea voluntară a oamenilor care trebui să înțeleagă că aceasta este o măsură care protejează sănătatea lor și a copiilor lor.

Vedem că această nouă tulpină afectează nu doar persoane în vârstă, cum a fost cazul până acum, ci și persoane tinere și copii”, a mai adăugat Alin Stoica.

Citeste si: Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat că au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară a variantei Delta


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri