Controale la minele din Valea Jiului pentru depistarea angajaților fictivi

Controale la minele din Valea Jiului pentru depistarea angajaților fictivi

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat joi, că va trimite controale la minele din Valea Jiului pentru a verfica dacă există persoane angajate fictiv. Anterior, ministrul preciza că sunt persoane în rândul minerilor care sunt angajate fictiv și nu lucrează în mină.

Am primit și după ce am făcut acele declarații foarte multe informații despre ce se întâmplă acolo. Le voi trimite Corpului de Control și vor fi controale în acea zonă pentru a verifica aceste aspecte”, a menționat Virgil Popescu.

Ce schimbări urmează să fie făcute la minele din Valea Jiului?

Ministrul Energiei a subliniat că își dorește ca în cel mult două luni să fie finalizată împărțirea CEH în două entități pentru a rezolva problema Complexului pe termen mediu.

„Vrem ca într-o lună, maxim două să finalizăm această împărțire a Complexului Energetic Hunedoara pentru a rezolva problema pe termen mediu. O entitate va conține termoncetrala de la Paroșeni și cele 4 mine și termocentrala de la Mintia care se va duce probabil către Consiliul Județean”, a spus ministrul.

Virgil Popescu a fost întrebat de ce nu a mers în Valea Jiului pentru a discuta cu minerii, însă acesta a precizat că a preferat să stea la minister pentru a rezolva problemele în acest context.

Ministrul a fost chestionat în contextul în care mai mulți lideri din partid și inclusiv prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, i-au reproșat că nu a mers să discute cu minerii.

„Eu am spus că în momentul în care soluțiile sunt gata, pregătite mă voi duce să discut cu cei din Valea Jiului. Sâmbătă și Duminică era doar soluția pentru salarii, nu era soluția și pentru celelalte drepte. Și am stat să căutăm soluții care au fost găsite luni.

Trebuie să rezolvăm și problema pe termen mediu. Când avem pachetul rezolvat o să merg acolo să vorbim”, a mai adăugat Ministrul Energiei.

Citeste si: Kelemen Hunor: „Vom dezvolta instituţiile medicale şi vom sprijini investiţiile mari”

 


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri