Un minor de 13 ani era pus la cerșit la Constanța.
Caz șocant în Constanța. Trei persoane au fost arestate preventiv după ce au obligat un minor de 13 ani să cerşească.
Trei persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul Constanța, pentru 30 de zile, după ce au obligat un minor în vârstă de 13 ani să cerșească şi să vândă cărți vechi. Faptele au avut loc în perioada mai – august 2022.
Ce au transmis autoritățile
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a transmis, vineri, că procurorii DIICOT Constanța, au reținut trei persoane pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori şi exploatarea cerșetoriei.
Citește si: VIDEO- Dolarul american, mai scump decât euro în raport cu leul
„Astfel, în perioada mai – august 2022, membrii grupului infracțional organizat, speculând starea de vulnerabilitate a unui minor de 13 ani şi abuzând de autoritatea avută ca părinte sau persoană din anturajul apropiat, l-au transportat, adăpostit şi controlat, succesiv, pe raza municipiilor Constanța, Brașov şi Timișoara, în scopul exploatării prin supunerea la îndeplinirea unei
Citește si: Un traficant s-a plâns la Poliție că a fost înșelat după ce a primit aspirină pisată în loc de cocaină
Procurorii au precizat că în acest mod membrii grupării au obținut în mod constant diverse sume de bani.
Anchetatorii au făcut trei percheziții în județele Timiș şi Prahova, descoperind cu acest prilej peste 100 de cărți vechi şi mai multe telefoane mobile.
Citește si: VIDEO| Incident șocant în Arad. O tânără a fost împinsă în fața unei mașini de o femeie cu probleme
Minorul, împreună cu alți doi frați, tot minori, au fost preluați de către Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului.
Cele trei persoane au fost prezentate, joi, Tribunalului Constanța, care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.