Judecătorii au admis în parte contestația formulată în instanță de Municipiul Constanța, trecând din nou sub sechestru unele proprietăți ale afaceristului. Terenurile fuseseră scoase de sub sechestru după solicitarea ANAF, dar și după condamnarea definitivă a lui Borcea în ”dosarul retrocedărilor” din Constanța, unde dinamovistul fusese inculpat alături de Radu Mazăre. 

În ”dosarull retrocedărilor”, Cristi Borcea a executat doar 9 luni din condamnarea de 5 ani de detenție 

”Magistrații consănțeni au admis contestația formulată de Municipiul Constanța prin Primar și au anulat în parte decizia prin care a fost ridicat sechestrul instituit în Dosarul Retrocedărilor pe o parte din terenurile lui Cristi Borcea. Hotărârea a fost luată în dosarul civil cu numărul 9594/212/2020 al Judecătoriei Constanța. Decizia Judecătoriei Constanța poate fi contestată, caz în care procesul va fi continuat la Tribunalul Constanța. Hotărârea a fost luată în dosarul civil cu numărul 9594/212/2020 al Judecătoriei Constanța, în care Municipiul Constanța prin Primar contestase decizia ANAF din primăvara lui 2019, prin care fuseseră ridicate măsurile de executare silită aplicate bunurilor sechestratre aparținând lui Cristi Borcea ”, a notat ziuaconstanța.ro decizia judecătorilor. 

Citeste si: Prima soție a lui Cristi Borcea investește o avere în hotelul din Olimp! Mihaela Borcea îl renovează complet și îl ridică până la 15 etaje! EXCLUSIV

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Scenariul NATO pentru război cu Rusia în 2027. Care ar fi primele țări invadate de ruși- antena3.ro

Citeste si: Animalele care nu vor mai putea fi ucise. Fermele se vor închide. Angajații trebuie să își găsească alt loc de muncă- wowbiz.ro

Pe 7 februarie 2019, peste 30 de persoane au fost condamnate la închisoare în ”dosarul retrocedărilor”, unele cu suspendare, altele cu executare. Cristian Borcea și Nicușor Constantinescu au fost condamnați la câte 5 ani de detenție, fostul acționar dinamovist întorcându-se atunci în închisoare la doar 7 luni după ce fusese eliberat, ca urmare a unei pedepse executate în alt dosar. 

Borcea
Cristi Borcea și ultima lui soție, Valentina Pelinel

Profitând de recursul compensatoriu și de faptul că a muncit în penitenciar, Cristian Borcea a executat și în acest dosar doar 9 luni de închisoare din cei 5 ani primiți, așa că în noiembrie anul trecut afaceristul a fost eliberat condiționat. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si