Cristian Onețiu
Cristian Onețiu a fost invitatul lui Mihai Ghiță, la emisiunea "În oglindă", sâmbătă, pe 6 septembrie. Antreprenorul s-a lăsat descoperit și a povestit publicului parcursul său în lumea afacerilor.
Cristian Onețiu este unul dintre cei mai mari antreprenori din România. El a fondat cea mai mare companie românească din industria de vânzări directe, afacere care l-a propulsat în rândul milionarilor. Recent, Cristian Onețiu a lansat Scale-Up 1000, o platformă prin care transmite cunoştinţele sale fondatorilor de start-up-uri şi antreprenorilor din noua generaţie, fiind "profesorul de antreprenoriat".
Citește și: A murit Edward Faulkner, actorul din filmele cu John Wayne și Elvis Presley. Care a fost cauza decesului
Cristian Onețiu și povestea din spatele succesului
Invitat la emisiunea În oglindă moderată de Mihai Ghiță, Cristian Onețiu a vorbit despre parcursul său în lumea afacerilor, de la primele începuturi până în prezent, când este recunoscut ca fiind unul dintre marii antreprenori din România.
Cristian Onețiu a povestit că începuturile sale în lumea afacerilor au fost la vârsta de 12 ani, când a avut nevoie de bani.
"Eu m-am apucat să îmi câștig banii mei atunci când mi-am dat seama că sunt dependent de banii părinților. De fapt, pe scurt și romanțat, m-am apucat de business din dragoste. Îmi plăcea o fată foarte mult, voiam să o scot la film și i-am cerut bani tatălui meu, logic și el a zis: Nu că nu îmi place fata.
Cristian Onețiu a avut mai multe afaceri de-a lungul timpului, nu toate reușite. El este antreprenorul care a reușit să transforme eșecul în succes. Antreprenorul a fost întrebat despre teoria eșecului, iar acesta l-a descris ca pe un sens giratoriu din care nu poți ieși, ajungând mereu în același punct de unde ai plecat.
"E egală cu nebunia lui Einstein. Să încerci să faci același lucru, încercând să ai aceleași rezultate. Asta e eșecul. Eșecul e un giratoriu, în care intri nepregătit, neantrenat, consumi energie, dar ajungi înapoi în același punct. Și continui să faci același lucru, consumând benzină, certându-te cu toți prin giratoriul ăla, dar ajungând inevitabil tot acolo. Eșecul este incapacitatea de a ieși din giratoriu și de a cere ajutor, de a crede că merităm ajutor, de a crede că merităm altceva, de a avea o viziune care să ne scoată din giratoriul ăla", a declarat Cristian Onețiu, în cadrul emisiunii.
Urmărește întreg episodul "În oglindă" cu Cristian Onețiu chiar AICI: