DIICOT: Gheorghe Dincă a fost transferat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bucureşti, pentru a fi reaudiat, pentru o analiză comportamentală şi pentru examinarea psihiatrică

DIICOT: Gheorghe Dincă a fost transferat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bucureşti, pentru a fi reaudiat, pentru o analiză comportamentală şi pentru examinarea psihiatrică

DIICOT a anunţat, luni, că Gheorghe Dincă a fost transferat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bucureşti, pentru a fi reaudiat, pentru o analiză comportamentală şi pentru examinarea psihiatrică.

”La data de 01.09.2019, inculpatul Dincă Gheorghe a fost transferat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bucureşti pentru efectuarea altor activităţi ce presupun prezenţa acestuia în faţa organelor de urmărire penală, respectiv efectuarea unei analize comportamentale de către specialişti din cadrul IGPR, activitate dispusă prin ordonanţa din data de 29.07.2019, reaudierea inculpatului, precum şi examinarea medico-legală psihiatrică a acestuia”, a transmis DIICOT.

Anterior, DIICOT a precizat că raportul final al Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” arată, cu probabilitate de 99,93%, că oasele găsite în butoiul din curtea casei lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin Alexandrei

Măceşanu.

Citeste si: Bucătăriile modulare – perfect adaptate exigențelor noastre

Citeste si: Imaginile șocante de la teribilul accident al actorului Kevin Hart

Citeste si: VIDEO| Reacția STS în scandalul femeii jignite după ce a sunat la 112. Ce s-a întâmplat cu operatoarea

Citeste si: Ludovic Orban: Orice lună în care Guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri şi vulnerabilităţi majore pentru România/ PNL va negocia în următoarele două săptămâni cu toate partidele pentru susţinerea moţiunii de cenzură


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri