Directorul DSP Vrancea, suspendat din funcţie
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, Cătălin Graur, a fost suspendat din funcţie, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
"Fac o evaluare. Dar, dacă vreţi părerea mea, situaţia de azi decurge dintr-o proastă gestionare a anchetelor epidemiologice şi a sănătăţii publice din Vrancea”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, la Focşani.
Astfel, directorul DSP Vrancea, Cătălin Graur, a fost suspendat din funcţie, iar în locul său a fost numit medicul stomatolog Cătălin Bunghez.
În judeţul Vrancea sunt, conform ultimelor raportări ale autorităţilor, 134 de cazuri de infectare cu coronavirus.