DNA: Directorul ADP Sector 4, acuzat că a folosit o diplomă falsă

DNA: Directorul ADP Sector 4, acuzat că a folosit o diplomă falsă

Directorul general interimar al ADP Sector 4 a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru înșelăciune în formă continuantă.

Procurorii DNA îl acuză pe Marian Goleac că timp de 12 ani a ocupat funcția prezentând o adeverință falsă care atesta că a terminat o facultate, în realitate el nefiind nici măcar absolvent de studii liceale.

Citeste si: Klaus Iohannis, decizie de ultimă oră: Decretul a fost semnat

Procurorii DNA au dispus, miercuri, trimiterea în judecată. în stare de libertate, a lui Marian Goleac, care la data întocmirii rechizitoriului era director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 S.A.

Goleac este acuzat de înşelăciune în formă continuată

„În perioada 2008 – mai 2020, inculpatul Goleac Marian ar fi deţinut pe nedrept funcţiile de director general adjunct interimar şi director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA (ce are ca acţionar principal Consiliul Local al Sectorului 4), obţinând în acest mod un folos patrimonial necuvenit în cuantum de 1.762.610 lei (cuantumul veniturilor încasate în funcţiile menţionate mai sus).

Citeste si: „Miercurea albă” în Parlament. Toate pensiile peste 2.000 de lei vor fi impozitate

Concret, cu ocazia încheierii contractelor de mandat, inculpatul i-ar fi indus în eroare pe membrii Consiliului de Administraţie a SC (ADP) 4 SA prin aceea că, la dosarul de angajare, ar fi depus o adeverinţă  prin care se atesta că este absolvent al unei facultăţi de electrotehnică şi informatică, specializarea electromecanică (promoţia 2002) şi ulterior ar fi ataşat o diplomă de inginer.

Aceste documente ar fi fost obţinute în condiţii nelegale, în realitate inculpatul nefiind nici măcar absolvent de studii liceale (diploma de bacalaureat folosită de acesta pentru înscrierea la universitatea respectivă fiind falsă)”, a transmsi, miercuri, DNA.

Fierar betonist, 12 ani director de instituție

Sursa citată precizeă că, potrivit statului de funcţii al ADP 4 SA, Goleac Marian ar fi putut ocupa doar funcţii de execuţie pentru care sunt necesare doar studii gimnaziale, cum ar fi: floricultor, lucrător pentru salubrizare spaţii verzi, îngrijitor clădiri, fierar betonist, pavator, etc.

Citeste si: PSD a depus moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii: ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”

„Până la data întocmirii prezentului rechizitoriu SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA nu a comunicat dacă se constituie parte civilă”, a mai transmis DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri