Doi senatori AUR cer Guvernului redeschiderea şcolilor. În caz contrar, vor înainta acţiuni în justiţie

Senatorii AUR Rodica Boancă şi Adrian Costea au înaintat o scrisoare deschisă Guvernului, Ministerul Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Departamentului pentru Situaţii de urgenţă prin care solicită începerea fără întârziere a cursurilor faţă în faţă ale elevilor. În caz contrar, aceştia precizează că vor începe acţiuni în justiţie.

Catalina Popa, marți 12 ianuarie 2021 , 15:03

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Scrisoarea deschisă a partidului AUR poate fi accesată  AICI

„Începerea fără întârziere a cursurilor frontale, recuperarea şi sistematizarea materiei prin programe de remediere, inclusiv în perioada vacanţei de vară, structurarea materiei pentru examenele naţionale astfel încât aceasta să poată fi parcursă în mod

uniform de toţi elevii, decalarea examenelor naţionale din învăţământul preuniversitar şi a admiterilor în universităţi, organizarea, în luna februarie, a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori şi inspectori, cu respectarea criteriilor de concurenţă şi transparenţă, dar şi prezentarea datelor care au stat la baza închiderii şcolilor sunt acţiunile imediate pe care le aşteaptă AUR”, a transmis partidul, într-un comunicat de presă.

Citeste si: Bilanț coronavirus, 12 ianuarie 2020. Număr uriaș de noi decese în România

Citeste si: Șoc pe scena politică! Noua lege propusă de partidul AUR

De asemenea, AUR anunţă că în cazul în care se va menţine această stare de lucruri, începând cu 8 februarie, va acţiona în judecată hotărârile şi ordinele prin care au fost suspendate cursurile şcolare.

Alexandru Rafila, despre redeschiderea școlilor. Când revin, de fapt, elevii în bănci

„Este absolut fezabil. Școlile nu trebuiau să se închidă, de fapt. Nu există nici o justificare a închiderii școlilor, dacă ne referim măcar la școlile primare.

România a devenit unicat în UE, cu o incidență relativ redusă față de alte țări, a ținut școlile închise un an de zile. Lucrul ăsta nu mai poate să continue, nu atât din punct de vedere al procesului de învățământ, cât mai ales din punctul de vedere al afectării grave a modului în care se dezvoltă copiii”, spune la RFI Alexandru Rafila.

Deputatul PSD spune că susține demersurile ministrului Educației, pentru redeschiderea școlilor pe 8 februarie


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR miercuri, 21 aprilie 2021: Euro scade, dolarul crește! Cum arată... Curs valutar BNR miercuri, 21 aprilie 2021: Euro scade, dolarul crește! Cum arată ultimele cotații
spotmedia.ro
Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează.... Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează. Ce e de făcut? Interviu
spotmedia.ro
Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează.... Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează. Ce e de făcut? Interviu
b1.ro
Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce... Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce SECRET ascunde
infoactual.ro
Drama neștiută a lui Florin Piersic! Clipele cumplite prin care a trecut marele actor Drama neștiută a lui Florin Piersic! Clipele cumplite prin care a trecut marele actor
infoactual.ro
Previziuni Carmen Harra despre război: Va schimba lumea pentru totdeauna Previziuni Carmen Harra despre război: Va schimba lumea pentru totdeauna
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si