Donald Trump: "Suntem mai aproape ca niciodată de pace în Ucraina"

1 din 2 | Donald Trump consideră că și Rusia vrea pacea

(Sursa foto: Captură YouTube)

2 din 2 | Liderii europeni prezenți luni la Berlin

(Sursa foto: X.com)

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni seara că un acord pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina este "mai aproape ca niciodată". Putin vrea și el pacea, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Președintele Trump a avut o convorbire telefonică cu liderii europeni și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, luni, 15 decembrie, în urma discuțiilor care au avut loc la Berlin cu emisarii americani, Steve Witkoff și Jared Kushner.

Citește și: "Garanții de securitate" solide pentru Ucraina, similare cu articolul 5 al NATO. Americanii speră ca Rusia să fie de acord

Trump este încrezător că participanții la procesul de pace s-au apropiat de un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

"Cred că suntem mai aproape acum decât am fost vreodată de pace”, a declarat Trump, citat de Sky News.

Donald Trump a precizat în fața jurnaliștilor: "Am avut o conversație foarte bună acum o oră cu liderii europeni pe tema războiului cu Rusia și Ucraina. Am avut o discuție foarte bună, lucrurile par să meargă bine, dar spunem asta de mult timp.”

No ad for you

Trump a menționat, de asemenea, că echipa sa a avut multe conversații cu Putin. "Rusia își dorește pacea, vrea să revină la o viață normală", consideră liderul SUA.

Potrivit președintelui SUA, "problema este că toți vor să-l pună capăt și apoi, dintr-o dată, nu mai vor.”

Cancelarul german Friedrich Merz, în urma discuțiilor de la Berlin, a declarat că există o șansă reală pentru un armistițiu în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, poate pentru prima dată de la începutul invaziei la scară largă.

Liderii europeni prezenți luni la Berlin
(sursa foto: X.com)


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri