Dosar penal pentru un şofer care circula cu viteză prea mică

Dosar penal pentru un şofer care circula cu viteză prea mică

(Sursa foto: PixaBay)

Un şofer din Iaşi s-a ales cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta azi noapte de poliţişti pentru că mergea prea încet pe raza comunei Holboaca. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii ieșeni au oprit în trafic un bărbat care conducea un autoturism pe raza comunei Holboca, cu o viteză de deplasare foarte mică, în jurul orei 01.00.

Citește și: Trei elevi din Olt au ajuns la spital după ce au consumat băuturi alcoolice

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că şoferul de 56 de ani miroasea a alcool, astfel că bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ”, potrivit  ziaruldeiasi.ro.

O mașină implicată într-un accident rutier a fost prădată de hoți. Aceștia au furat inclusiv cauciucurile

O mașină implicată într-un accident acum câteva zile, în județul Bacău, a fost prădată de hoți. ”Să te bucuri la un om care putea să moară, să furi roțile la mașină. Ofer 500 euro pentru cele 3 roți”.

Citește și: Lucian Bode, afirmații dure la adresa lui Gerhard Karner: „Aţi făcut un joc politic nedemn de o ţară care are o tradiţie politică aşa de bogată”

Un accident rutier din județul Bacău s-a încheiat cu un furt. Hoții au furat tot ce au găsit în autoturism, inclusiv cauciucurile autoturismului.

Acest lucru s-a întmplat înainte ca proprietarul să o tracteze până la un service.
Mașina fusese închiriată, iar proprietarul s-a rostogolit cu ea de mai multe ori, însă nu au fodt victime.
Hoții au luat trei jante și alte mărunțișuri găsite în interiorul mașinii.


Editor web

Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.

Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.

Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.

”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”

Îți Recomandăm Și...
Parteneri