Două tragedii nautice în 48 de ore, aproape 200 de oameni au murit
Două accidente nautice au avut loc în Republica Democrată Congo. Aproape 200 de persoane și-au pierdut viața.
Republica Democrată Congo se confruntă cu un val de tragedii după ce, în decurs de numai două zile, două accidente nautice majore au curmat viața a cel puțin 193 de oameni. Zeci de pasageri sunt în continuare dați dispăruți, bilanțul fiind posibil să crească.
Două ambarcațiuni s-au scufundat în Congo
Ambele accidente s-au produs în provincia Equateur, o zonă unde transportul pe apă este esențial pentru legătura dintre localitățile izolate, dar unde condițiile de siguranță lipsesc adesea, iar regulile sunt rareori respectate, potrivit Sky News.
Primul accident a avut loc lângă orașul Basankusu
Primul incident a avut loc în noaptea de miercuri, 11 septembrie, lângă orașul Basankusu. O ambarcațiune supraaglomerată, care transporta în mare parte studenți, s-a răsturnat pe fluviu. Autoritățile locale au confirmat moartea a cel puțin 86 de pasageri. Cauza a fost supraîncărcarea, alături de lipsa măsurilor elementare de siguranță. Martorii au povestit că nu existau suficiente veste de salvare, iar echipele de intervenție au ajuns cu întârziere.
A doua tragedie s-a produs în Lukolela
La o zi distanță, joi, 12 septembrie, în districtul Lukolela, tot în provincia Equateur, a avut loc un al doilea dezastru. O ambarcațiune cu aproape 500 de pasageri la bord a luat foc și s-a scufundat în apropiere de satul Malange.
Citește și: Cutremur puternic în largul coastelor Rusiei. Seismul a avut magnitudinea de 7,4 pe scara Richter