Duminică, de la ora 14:30, emisiunea “Asta-i România!” ne invită să urmărim o parte din poveștile copiilor proveniți din medii defavorizate, care sunt nevoiți să renunțe la școală, să muncească, pentru a putea trăi.
Îl cunoaștem, prin intermediul “Asta-i România!”, pe unul dintre acești copii pribegiți de soartă, pe Adelin, un copil frumos, sclipitor, care-și trăiește viața într-o casă modestă, într-un sat din Călărași.
Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Copiii fără copilărie
Crescut de bunici, încă din fașă, la cei 9 ani ai săi, Adelin nu știe ce înseamnă viața cu adevărat, dar din camera mică și bătrânească în care trăiește, el este gata să înfrunte lumea mare.
Adelin a ajuns în grija bunicilor imediat după ce mama l-a adus pe lume. Din cauza unei depresii postnatale, femeia nu s-a mai simțit în stare nici măcar să-l atingă – așa că l-a lăsat în grija bunicilor paterni, cu gândul că-l va lua peste câteva
luni… Au trecut, de atunci, 9 ani. Școala este universul lui Adelin; îi place să descopere lumea în toate formele ei, adoră geografia, matematica, dar și chimia. E cel mai bun din clasă, și îi întrece chiar și pe elevii din clase mai mari. Dacă pentru Adelin școala e puntea spre un viitor mai bun, alți copii ca el nici nu mai au curajul să viseze. Sunt împăcăți cu soarta, cu sărăcia și mulți dintre ei nu stiu ce e dincolo de marginea satului.Povestea drumului oilor care nu mai fac transhumanța
Tot duminică, la “Asta-i România!”, aflăm povestea drumului oilor care nu mai fac transhumanța. Ciobanii regretă că nu mai pot pleca cu turma în toată țara, 6 luni pe an, pentru că vremurile s-au schimbat și modernitatea nu le mai permite să mențină tradițiile.
Citeste si: VIDEO- Asta-i România! Cum au petrecut tinerii de minivacanța de 1 Mai
Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție “Asta-i România!”, emisiune prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.