1 din 2 | Duminică, în Prima zi de Paște, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”, Aproape de oameni și de Dumnezeu
2 din 2 | Duminică, în Prima zi de Paște, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”, Aproape de oameni și de Dumnezeu
Emisiunea de reportaje “Asta-i România!” ne poartă pașii, duminică, în Prima zi de Paște, de la ora 14:30, la Kanal D, în Ierusalimul României, la mănăstirea Putna, lăcașul sfânt unde, de 500 de ani, călugării ridică neîncetat rugăciuni către cer, într-un loc departe de ”zgomotul” lumii și aproape de pacea lui Dumnezeu.
Dacă până odinioară călugarii ce slujesc astăzi, în numele Domnului, aveau o familie, o slujbă, ca fiecare dintre noi, acum poveștile fiecăruia dintre aceștia sunt puse deoparte, în “sertarele sufletului”.
Aici, Iisus învie în fiecare zi și în fiecare inimă așa simt oamenii care l-au ales pe Dumnezeu, care nu-și mai aparțin și, devin cu voia lor, darul Domnului!
Monahi sau călugări aceștia sunt puntea dintre lume și Dumnezeu și păstrează legătura cu toată comunitatea, îi încurajează pe oameni să țină tradițiile și ies dintre zidurile mănăstirii pentru a sta de vorbă cu cei care
Nu ratați duminică, în Prima zi de Paște, de la ora 14:30, o ediție de sarbatoare ”Asta-i România!”, emisiune prezentată de Mihai Ghiță, numai la Kanal D.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.