România este în alertă după ce din ce în ce mai multe tineri au fost prinși drogați. Așadar, totul s-a transformat acum într-o adevărată luptă între părinți și autorități care își pasează responsabilitățile. Statisticile privind consumul de droguri în România arată îngrijorător- 10,7% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, în timp ce 6% dintre ei au consumat și în ultimul an, potrivit Agenției Naționale Antidrog.

Operațiunea ”Fabrica de vise”- Mai multe persoane au fost aduse la audieri

Pe data de 19 august polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, efectuează 121 de percheziții domiciliare, în județele Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Argeș, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și  în municipiul București, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. 

Mai multe persoane din județul Iași ar fi constituit  un grup  infracţional organizat cu scopul de a produce și de a vinde dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) care aveau în compoziția lor substanțe psiho-active. De asemenea, în urma cercetărilor s-a depistat și faptul că cele mai multe dintre produse erau comercializate online, dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale. 

Pe 18 septembrie, încă un polițist a fost prins drogat în timp ce conducea o motocicletă în Vaslui. Astfel, în urma testării, bărbatul a ieșit pozitiv la două substanţe psihoactive și a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice.

”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui", precizează

un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Cazul 2 Mai, o revoltă a unei societăți în căutarea speranțelor

Unul dintre cele mai recente cazuri, respectiv cel al tânărului de 19 ani din București, Vlad Pascu, care a produs un accident mortal în stațiunea constănțeană 2 Mai pe data de 19 august arată nepăsarea autorităților, dar și problemele unei societăți care nu a luat niște măsuri clare înainte ca totul să ia amploare. În urma accidentului, doi tineri de 20 și 21 de ani și-au pierdut viața, lăsând în urmă familii îndurerate care acum luptă pentru dreptate. De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani. Cât despre vinovat, Matei-Vlad Pascu se știe faptul că este un tânăr care provine dintr-o familie cu posibilități financiare, mama acestuia având afaceri în domeniul imobiliar, iar tatăl său un împătimit al curselor off-road. Mai mult, Vlad Pascu a mai fost vizat de două dosare penale pentru deținere de droguri, unul dintre ele fiind deschis încă de când avea 13 ani.

Citește și: EXCLUSIV: Doi dintre supraviețuitorii accidentului de la 2 Mai, audiați după tragedie/ Avocat: ”Părerea mea este că vinovatul riscă o pedeapsă și pe viață”

Pe 14 august, tânărul împreună cu părinții săi au fost aduși la sediul DIICOT pentru audieri.

Imediat cum a fost scos din mașina Poliției Vlad Pascu a făcut și o declarație:  ”Nu am ce să spun. Îmi pare rău. Chiar îmi pare rău, nu am cum să dau timpul înapoi”. Tânărul va fi cercetat penal pentru trafic de droguri de mare risc, dar şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, după audierile ce au avut loc. În prezent el este arestat la Constanţa pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa substanţelor interzise şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. 

Citeste si: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei- catena.ro

Citeste si: Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?- wowbiz.ro

În aceeași zi, mama acestuia, Miruna Pascu, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de a fi încercat să șantajeze martorii din dosar, iar Mihai Pascu a fost plasat sub control judiciar după ce a dat cu motocicleta peste jurnaliști, în fața DIICOT.

”Nu vom numi aceste evenimente "accidente", ci adevărate tragedii””

”Într-o societate mereu în mișcare, tinerii se bucură de momente de relaxare în timpul vacanțelor, femeile petrec timp în fața caselor lor, șoferii respectă regulile de circulație, iar oamenii așteaptă răbdători la semafor sau traversând strada pe trecerea de pietoni. Fiecare dintre acești indivizi au propriile visuri, familii pe care le iubesc și planuri pentru un viitor strălucit. Cu toate acestea, într-o clipă tragică, toate acestea pot fi spulberate de persoane, în special tineri, care sunt atât de absorbiți în propriile lor momente de slăbiciune încât nu conștientizează cu adevărat consecințele acțiunilor lor. Nu vom numi aceste evenimente "accidente", ci adevărate tragedii”,  a spus în exclusivitate pentru stirilekanald.ro Mihai Bogdan Curelea, Președintele Asociației de Luptă Antidrog. 

Citește și: EXCLUSIV: ”Vreau toleranță zero pentru cei care ne ucid în trafic”. Un nou demers susținut în Parlamentul European pentru cei prinși băuți și drogați la volan

Recent, au apărut și stenograme în care Miruna Pascu plănuia să-și scoată fiul din închisoare pe motive medicale, sau chiar din țară. ”Vedem. Ți-am zis, eu vreau să-ți fac dosar medical să te trimită la Rahova. Să te trimită pe aici, pe Rahova. Vedem...”, a spus mama tânărului. Și acesta nu este singurul caz mediatizat.

”Este posibil să nu fiți surprinși dacă nu ați auzit prea multe despre pedepsele date acestor indivizi. Acest lucru nu se întâmplă din cauza lipsei de interes față de știri, ci din cauza complexității și a greutății situațiilor. Când veți afla mai multe despre aceste cazuri, s-ar putea să constatați că unii dintre acești tineri erau etichetați ca "depresivi" sau erau sub tratament medical. Alții ar putea afla că aceste tragedii au survenit în urma unor situații nefericite, precum adulți malefici care le-au introdus substanțe în băuturi fără ca ei să știe sau chiar că victimele lor s-au aruncat în fața vehiculelor. Și când veți citi despre aceste situații, este posibil să vă surprindă faptul că autoritățile au ales să trimită acești tineri în afara țării pentru tratament, asemenea unui caz în care tatăl unui individ conducea o echipă de fotbal românească”,  a mai declarat Președintele Asociației de Luptă Antidrog.  

Acțiune de urgență împotriva epidemiei de droguri

”Această problemă tragică s-a răspândit și a pătruns în adâncurile societății românești, continuând să provoace suferință și tragedii în rândul tinerilor noștri. Dacă nu se intervine cu hotărâre, criza va continua să producă suferință și mai multe tragedii. Este esențial să începem acolo unde, de multe ori, are loc prima experiență cu substanțele toxice- în școli. Datele arată că adolescenții încep să experimenteze cu drogurile în jurul vârstei de 12 ani. Nu este o surpriză să aflăm că, sunt elevi din clasele a 9-a sau a 10-a care devin chiar dealeri pentru colegii lor. Mai îngrijorător este faptul că, după experiența cu "iarba," tinerii trec rapid la substanțe mult mai periculoase, cum ar fi cocaina”,  a mai spus Mihai Bogdan Curelea.

Și cu toate astea, politicienii au anunțat doar că elevii vor fi testați antidrog în școli, însă în momentul de față nu există o strategie clară în acest sens.

Citește și: Cum a murit cu zile mama însărcinată de 25 de ani din Botoșani? Alexandra a trecut prin chinuri groznice mai bine de 8 ore pe patul de spital

Citeste si: Gagea, deranjat de gestul pe care l-a făcut Alexandra atunci când l-a luat pe Bogdan de mână. „Ai impresia că Bogdan nu are șanse în fața nimănui?”- kfetele.ro

Citeste si: Carmen de la Sălciua, dezvăluiri despre fosta căsnicie: "Am avut un feeling atunci că era ceva între ei". Ce spune despre prezența Danielei Iliescu la nunta lor- radioimpuls.ro

„Eu văd responsabilitatea noastră la ministerul Educației preponderent pe zona de informare, explicarea riscurilor, implicarea familiilor, realizarea unei proceduri care să însemne că fiecare om din școală știe cum să reacționeze atunci când există o suspiciune sau un caz confirmat”, declara Ligia Deca.

”Occidentul a abordat această problemă cu măsuri stricte și legi ferme”

”Ce fac autoritățile române? Anunță cu zgomot că vor demara o campanie de conștientizare cu privire la pericolele consumului de droguri. Cu toate acestea, această inițiativă ar fi trebuit implementată cu mulți ani în urmă, când România era doar o țară de tranzit pentru droguri. Acum, aceste substanțe au pătruns adânc în țara noastră și sunt consumate la scară largă. Pare că autoritățile vor distribui broșuri și vor prezenta ochelari prin care tinerii să vadă lumea așa cum o văd cei afectați de consumul de droguri. Cu toate acestea, acestea sunt măsuri insuficiente. Ministrul Rafila pare să testeze terenul cu ideea de a testa elevii, dar incertitudinea persistă. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să acționăm rapid și decisiv. Fie ne place sau nu, occidentul a abordat această problemă cu măsuri stricte și legi ferme, nu cu discursuri pline de promisiuni. Este timpul să testăm și să pedepsim pe cei vinovați, altfel riscul de a ajunge prea târziu este iminent. Este necesar să mobilizăm agențiile antidrog, să efectuăm teste și să demonstrăm că ne pasă de această țară, de tinerii noștri și de viitorul lor amenințat”,  a explicat Președintele Asociației de Luptă Antidrog.   

Citește și: DNA face percheziții la Administrația Spitalelor București. Mai multe persoane din conducere sunt vizate de luare de mită. Cristian Plută, reținut de DNA

Totodată, Mihai Bogdan Curelea a vorbit despre importanța centrelor de reabilitare în rezolvarea dependențelor de droguri. De altfel, președintele Asociației de Luptă Antidrog a fost unul dintre cei care a încercat să ia inițiative și să anunțe pericolul cu ani în urmă, însă din păcate s-a pierdut timp prețios în toată această goană.

”Conștientizarea este importantă, dar trebuie însoțită de măsuri concrete. Este vital să construim un număr semnificativ de centre de reabilitare, deoarece există mulți oameni care suferă de dependență și nu au acces la tratament. Aceasta ar putea fi ultima șansă pentru statul român de a salva o întreagă generație de tineri care se află în pragul dezastrului. În doar câteva săptămâni, începe sezonul balurilor de boboci, iar tristul adevăr este că, la finalul fiecăruia, avem adesea copii care ajung la urgență din cauza consumului de substanțe periculoase. Este timpul să lăsăm la o parte jocurile politice și să încercăm să salvăm ceea ce mai poate fi salvat. Trebuie să salvăm întreaga generație de tineri care suferă din cauza indiferenței noastre. Trebuie să ne salvăm cu toții”,  a conchis Mihai Bogdan Curelea.

Citește și: Un român a creat haos pe o șosea din Italia. S-a urcat la volan beat și drogat și a produs un accident dramatic. A fost condamnat la închisoare după 8 luni de la incident

Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populaţia generală, iar cele mai mari prevalenţe ale consumului de droguri se înregistrează în regiunea Bucureşti/ Ilfov, informează ANA. În ceea ce privește decesele cauzate de substanțele interzise, în anul 2022 au fost înregistrate 30 decese asociate consumului de droguri, dintre care 25 decese prin supradoză, iar cele mai multe cazuri de urgență au fost înregistrate pentru persoane tinere, sub 35 ani (77,1%). 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si